15.01.10/ CENTRUL PENTRU JURNALISM INDEPENDENT (CJI) invită companiile sociologice şi experţii independenţi să participe la un tender pentru selectarea evaluatorului proiectului „Poduri peste Nistru: acţiuni comune ale mass-media оn vederea soluţionării conflictului transnistrean”, care se implementează оn perioada august 2007 – martie 2010.
16.12.2009/Centrul pentru Jurnalism Independent a organizat, în perioada 9 – 11 decembrie a.c., o vizită de studiu la un şir de instituţii de presă din Odesa pentru un grup de jurnalişti din UTA Gagauz-Yeri. La acest program au participat şapte jurnalişti şi manageri media de la compania publică regională „Teleradio - Găgăuzia” (GRT), studioul TV „Eni Ai”, ziarele „Stoliţa Comrat” şi „Edinaia Gagauzia” din Comrat, precum şi de la ziarul „Express Aiin Aciic”, studioul TV „Aiin Aciic” şi ziarul „Znamia” din Ceadâr-Lunga.
29.12.09/ Instructorul-redactorul (20 de ore pe saptamână) va coordona activităţile studenţilor în cadrul publicaţiei instructive a şcolii, de la identificarea subiectelor şi până la publicarea materialelor pe site, precum şi va monitoriza apariţiile editoriale ale studenţilor în afara programului prevăzut de curriculum-ul şcolii.
21.12.09/ Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” a fost obligată de către instanţa de judecată să furnizeze informaţii de interes public.
Curtea de Apel Chişinău a obligat în iunie 2009 Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” să execute hotărârea Judecătoriei Centru din martie 2009 prin care Academia a fost obligată să furnizeze informaţia solicitată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).
15.12.09/ Organizaţiile neguvernamentale de media îşi exprimă profunda îngrijorare şi protestează în legătură cu ameninţările parvenite la redacţia publicaţiei “Ziarul de Gardă” după publicarea unui şir de investigaţii jurnalistice legate de corupţia la Gara de Trenuri din Chişinău.
09.12.09/ Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) vă invită să participaţi la o nouă şedinţă a Clubului de presă din Chişinău, care se va desfăşura joi, 17 decembrie, ora 16.00, în incinta restaurantului „Passepartout” (str. Kogălniceanu 62 (vizavi de blocul 3 al USM), etajul 2).
03.12.09/ În perioada 26 - 28 noiembrie a.c., Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a organizat la Comrat un program de instruire pentru 15 cameramani, editori de imagine şi reporteri de televiziune din UTA Gagauz-Yeri (UTAG). Aceştia au reprezentat posturile TV „Teleradio - Gagauzia” (GRT), „Eni Ai”, ATV şi „TV2” din mun. Comrat.
4.12.2009 / S.A. „Banca de Economii” a fost obligată de către instanţa de judecată să furnizeze informaţii de interes public