10.02.2012 / Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lanseaza cel de-al saptelea raport anual privind situatia presei in Moldova. Raportul cuprinde cinci capitole care reflecta situatia in domeniile audiovizualului, presei scrise si on-line, precum si o analiza a situatiei presei din regiunea transnistreana.
Primul capitol, intitulat „Evoluţii şi tendinţe în presa moldovenească în anul 2011”, trece în revistă cele mai importante evenimente politice din ţară, analizează comportamentul mass-media în campania electorală şi face o radiografie a pieţii media.
Capitolul doi este dedicat audiovizualului public şi analizează modul în care au funcţionat Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Companiile publice „Teleradio-Moldova” şi „Teleradio-Găgăuzia”. O atenţie specială a fost acordată comportamentului radiodifuzorilor publici şi al autorităţii de reglementare în audiovizual în timpul campaniei electorale din 2011.
Cazurile de încălcare a drepturilor jurnaliştilor, dar şi procesele judiciare intentate acestora, sunt tratate în capitolul trei, „Libertatea de exprimare şi defăimarea în anul 2011”, care reflectă situaţia presei din perspectiva respectării dreptului la libertatea de exprimare şi informare a jurnaliştilor.
Capitolul patru, „Libertatea presei în Transnistria”, prezintă cronologic evenimentele locale şi comportamentul mass-media din Transnistria, precum şi atitudinea acestora vizavi de evenimentele de la Chişinău.
Ultimul capitol include concluziile raportului, dar şi pronosticuri pentru 2012 făcute de reprezentanţi ai instituţiilor media din ţară.
Raportul, produs cu suportul financiar al „Civil Rights Defenders”, Suedia, este disponibil în limbile română, engleză şi rusă.
Versiunea raportului în română poate fi găsit aici.