28 October 2020
1079 reads
Administrația TV8 anunță că va ataca în instanță decizia Consiliului Audiovizualului (CA) prin care postul TV a fost sancționat cu 7.000 de lei pentru lipsa imparțialității și echilibrului opiniilor în emisiunea „Politica Nataliei Morari”. TV8 califică decizia autorității drept „o intimidare a jurnaliștilor și un atac asupra libertății de exprimare”. Apărătorul televiziunii, avocatul Vitalie Enachi, a precizat pentru Media Azi că intenționează să se adreseze cu o cerere la Curtea de Apel pe 29 octombrie.
Administrația TV8 califică decizia CA drept una „ilegală și tendențioasă”, care poate deveni un precedent periculos pentru jurnalismul liber din Republica Moldova. „Considerăm că decizia CA demonstrează duble standarde, este vădit intenționat îndreptată împotriva postului TV8, dar și împotriva unor reprezentanți ai societății civile, și urmărește scopul de a induce autocenzura atât în rândul moderatorilor emisiunilor de autor, cât și a invitaților”, potrivit unei declarații publicate de TV8.
De asemenea, canalul TV califică drept „nefondate” acuzațiile CA referitoare la comportamentul „pretins neechilibrat” al realizatoarei emisiunii. „Nu suntem de acord cu această decizie vădit neîntemeiată și la limită legală. Subscriu mesajului publicat de TV8. CA a publicat deja decizia pe caz și mâine ea va fi contestată la Curtea de Apel pe partea electorală”, a precizat avocatul Vitalie Enachi.
La câteva zile după examinarea primului raport de monitorizare, CA s-a întrunit într-o ședință separată la care s-a discutat doar cazul TV8. Dacă primul raport s-a soldat doar cu o atenționare verbală a tuturor furnizorilor de servicii media care au admis încălcări, atunci în raport cu TV8 CA a decis să aplice amenda de 7.000 de lei pentru că, în cadrul unei ediții a talk-show-ului „Politica Nataliei Morari” nu au fost asigurate imparțialitatea și echilibrul opiniilor, iar moderatoarea a intervenit cu propriul punct de vedere. Consiliul a fost sesizat de Centrul Pentru Protecția Drepturilor Jurnaliștilor, creat recent de către jurnalista Daria Zimbelskaia.

În context, organizațiile semnatare, membre ale Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, și organizațiile neguvernamentale de media, au solicitat, printr-un apel public, Consiliului Audiovizualului să-și exercite atribuțiile de supraveghere și control într-o manieră obiectivă și transparentă, fără a admite trasarea altor limite ale normalității și legalității decât cele prevăzute de legislația în vigoare.