You are here

ONG-urile de media îi cer primarului orașului Taraclia să nu intimideze jurnaliștii portalului TUK.md

08 July 2021
1244 reads
Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media condamnă atacurile verbale repetate și amenințările primarului orașului Taraclia la adresa portalului de știri TUK.md și îi cer să renunțe la încercările de intimidare a jurnaliștilor.
 
Astfel, la 17 iunie 2021, portalul TUK.md a organizat dezbateri la tema transparenței autorităților publice, la care au fost invitați activiști, experți locali și naționali, reprezentanți ai autorităților, inclusiv primarul Veaceslav Lupov. Redacția afirmă că V. Lupov nu a răspuns solicitării de a confirma participarea la dezbateri și nici nu s-a prezentat la ora indicată de începere a filmărilor, ci a venit când dezbaterile erau în plină desfășurare, iar ușa oficiului TUK.md era închisă pentru a nu împiedica efectuarea filmărilor. În cadrul unei transmisiuni în direct pe rețelele sociale, primarul Lupov a acuzat redacția TUK.md că nu a fost admis la dezbateri, lansând totodată un șir de etichetări, insulte și declarații defăimătoare la adresa instituției media și a colaboratorilor acesteia. Între altele, jurnaliștii au fost numiți „mincinoși nerușinați”, „ticăloși”, persoane arogante care lucrează la comandă pentru a discredita administrația publică locală etc.

La întâlnirea electorală din 6 iulie 2021 a lui Vadim Fotescu, candidat al partidului „Șor”, cu locuitorii orașului Taraclia, primarul Veaceslav Lupov din nou a atacat jurnaliștii portalului TUK.md, numindu-i „provocatori”, „bandă”, „grup criminal” și amenințând că va publica materiale care demonstrează aceste acuzații.

Organizațiile semnatare se solidarizează cu redacția portalului TUK.md, dezaprobă comportamentul descalificant al primarului orașului Taraclia și îi cer să renunțe la orice tip de atacuri și la încercările ilegale de a intimida jurnaliștii. Îi reamintim domnului Veaceslav Lupov că injuria, adică vorbele sau faptele care lezează onoarea şi demnitatea persoanei, se pedepsește contravențional, iar intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică, la fel ca și împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media, constituie fapte penale care se pedepsesc conform articolului 180 prim al Codului Penal.
 
Asociația Presei Independente (API)
Asociația Presei Electronice APEL
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul de Investigații Jurnalistice
RISE Moldova
Asociația Media-Guard
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul „Acces-Info”