Eşti aici

Reporterii ZdG, amenințați de un om de afaceri moldovean

Categorie: 

Membrii redacției Ziarului de Gardă (ZdG) au declarat că au fost ameninţaţi telefonic de o persoană care s-a prezentat drept omul de afaceri Renato Usatâi.

Directoarea ZdG, Alina Radu, a confirmat că a fost sunată pe numărul ei propriu de mobil şi că a recunoscut vocea lui Renato Usatîi. ”Noi i-am scris pe e-mail şi i-am solicitat de câteva ori să ne răspundă la nişte întrebări pe care le-am considerat de interes public şi la care nu am primit niciun răspuns,” a spus Alina Radu. „Usatîi a spus că nu a primit întrebările noastre pe e-mail si am stabilit să îi retrimitem întrebările la o altă adresă. Ne-a dictat două adrese ale sale de e-mail, dar a menţionat că trebuie să scriem despre ce a zis el zilele trecute, că nu e bine cum am scris,” a explicat Alina Radu. ”I-am sugerat că poate să se adreseze în instanţa de judecată dacă este nemulţumit de orice articol al nostru. Acesta a fost momentul în care s-a enervat şi a început să ne atace verbal”, a adăugat directoarea.

Contactat de Media Azi, Renato Usatâi a confirmat la rândul său că a sunat-o pe Alina Radu şi a ameninţat-o că va transforma ZdG ”într-un restaurant La Plăcinte”. El s-a arătat nemulţumit de interpretarea autorului articolului privind viaţa jurnalistului Păduraru, spunând că a utilizat un frazeologism existent în limba rusă. Renato Usatâi a spus că îl cunoaşte pe Pavel Păduraru de mult timp şi că îl consideră unul din cei mai oneşti jurnalişti din Republica Moldova.