Eşti aici

Siria și Moldova, subiect de știre manipulatoare pe Sputnik.md

11 Apr 2017
Instituții media vizate: 
Portalul Sputnik.md a publicat luni, 10 aprilie, o știre cu titlul: „Înfiorător: după Siria, următoarea este Moldova – detalii”. Ulterior, la 11 aprilie, articolul a fost preluat de Eurotv.md. În știre sunt prezentate declarațiile lui Abdullah al II-lea, regele Regatului Hașemit al Iordaniei, oferite publicației Washingtonpost.com și în care este pomenită și Republica Moldova. De facto, în interviu, monarhul răspunde la mai multe întrebări de actualitate internațională, iar într-un caz se referă la țara noastră. Mai exact, legat de viitorul relațiilor dintre SUA și Rusia, Abdullah al II-lea a declarat: „Dialogul ruso-american va ajuta. În caz contrar, americanii și rușii vor lupta în Siria și Libia, iar dacă tensiunile vor continuă, următoarea problemă va fi Moldova…”. Totuși, deși este menționată Republica Moldova, monarhul nu vorbește despre o legătură directă dintre evenimentele din Siria și eventuale pericole pentru țara noastră. De asemenea, sintagmele „înfiorător” și „după Siria”, folosite în titlu, aparțin de facto Sputnik.md, care astfel și-a propus să dea o anumită conotației declarațiilor monarhului iordanian.