Eşti aici

Vladimir Voronin

30 Iunie 2014
Vladimir Voronin
Ex-președinte al RM, deputat, președinte PCRM
Moldova
“Sunteţi atât de primitivi, voi, jurnaliştii (...) Pe voi vă interesează doar scandalurile şi intrigile”
Română
Preşedintele Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin a avut un schimb de replici cu jurnalistul Vladimir Soloviov, redactorul-șef al publicației kommersant.md, în cadrul emisiunii “Politica” de la TV7 din 30 iunie curent.
 
Dorind să afle dacă Partidul Comuniștilor este pentru aderarea la Uniunea Vamală sau nu, liderul opoziției l-a luat la rost pe Soloviov, spunând:  “Sunteţi atât de primitivi, voi, jurnaliştii…. De parcă atunci când vrei să te însori o întrebi pe domnișoară da sau nu?” (...) „Tu măcar ai citit ceva din documentele plenarei Comitetului Central pe chestiunea unde trebuie să fie Moldova? Pe voi vă interesează doar scandalurile şi intrigile” (...) “Nu citeşti nimic, dar îmi dai întrebări”.
 
Insistând să afle mai multe răspunsuri, Vladimir Soloviov l-a întrebat pe Vladimir Voronin de ce “acum, cu mai puţin de jumătate de an până la alegeri, Partidul Comuniştilor a încetat să vorbească despre oligarhi”, precum și  “ce fel de relaţii trebuie să construiască Moldova cu UE”?
 
În loc să răspundă la întrebările adresate, liderul Partidului Comuniștilor l-a întrebat pe Soloviov de ce “trece de la o temă la alta” și i-a numit pe jurnaliști “arendați, comandați, cu întrebările pregătite din timp”.
 
În următorul schimb de replici care a urmat, jurnalistul de la kommersant.md a declarat: “Și eu vă pot acuza că sunteţi cumpărat de Plahotniuc…”, la care Vladimir Voronin a continuat: “Esti prost, Volodea (Vladimir Soloviov n.red) sau te prefaci?” (...) „Eşti un guraliv…”.
 
Imagine print screen

Inamicii presei