Eşti aici

Zece Jurnalişti ai Anului 2008

Clubul de presă din Chişinău - Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi Comitetul pentru Libertatea Presei - au organizat marţi, 23 decembrie 2008, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, tradiţionala Gală de decernare a premiilor “10 jurnalişti ai anului” (ediţia a XIV-a).

În acest an, procesul de selectare a laureaţilor acestor premii s-a desfăşurat în trei etape. În prima etapă, instituţiile media din R. Moldova au fost solicitate să propună câte trei candidaţi: un jurnalist din cadrul redacţiei lor şi doi jurnalişti din alte redacţii. În cadrul celei de-a doua etape, un grup format din laureaţii din anul trecut ai premiilor „10 jurnalişti ai anului”, reprezentanţi ai ONG de media, serviciilor de presă, organizaţiilor internaţionale care au programe pentru mass-media, de asemenea, au propus candidaţi pentru premiile din anul curent.
Decizia finală (etapa a treia) a fost luată de către membrii Consiliului de experţi de pe lângă CIJ*, care s-au ghidat de rezultatele chestionării. Câştigătorii au fost stabiliţi cu majoritatea voturilor membrilor Consiliului de experţi CIJ. 

La desemnarea premianţilor s-a ţinut cont de următoarele criterii: profesionalism, obiectivitate, respectarea normelor deontologice, impactul asupra opiniei publice şi devotament faţă de profesie.

Cei 10 jurnalişti ai anului 2008 sunt: 

Categoria Presa scrisă: Ion Preaşcă, săptămânalul „ECO”, şi Irina Codrean, cotidianul „Timpul de dimineaţă”.
Categoria Televiziune: Angela Gonţa, Pro TV Chişinău, şi Gabriel Călin, TV 7.
Categoria Radio: Alina Sloninov (Elena Moldoveanu), Radio „Europa Liberă”, şi Eduard Maceac, Radio Moldova.
Categoria Agenţii de presă: Lina Grâu, Agenţia „NewsIn”, şi Lilia Gurez, Agenţia „Infotag”.  
Categoria Presa locală: Ana Butnariuc, Pro TV Chişinău şi ziarul „СП” (Bălţi), şi Ludmila Topal, Bas TV şi Bas FM (Basarabeasca). 
În cadrul Galei, de asemenea, au fost acordate următoarele premii speciale:  
Premiul de excelenţă - pentru longevitate jurnalistică: scriitorului şi publicistului Mihail Gheorghe Cibotaru 
Speranţa anului: Mariana Raţă, „Jurnal de Chişinău”, şi Eugenia Pogor, Agenţia „Info-Prim Neo”. 
Debutul anului: JURNAL TV 
Managerul anului: Serghei Mişin, „Экономическое обозрение “Логос Пресс”.
Premiul „Phoenix” (pentru jurnalistul sau instituţia media care continuă să-şi facă meseria în condiţii extreme): Radio „Vocea Basarabiei”.

Premiul special al CIJ – pentru promovarea diversităţiiNatalia Scurtul, ziarul „Профсоюзные вести”, Tiraspol. 

Gala premiilor „10 jurnalişti ai anului” s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al Misiunii OSCE în Moldova, Fondului Global pentru Prevenirea Conflictelor al Guvernului Marii Britanii şi ONU în Moldova. Acest eveniment se desfăşoară în cadrul Clubului de presă din Chişinău, care a fost lansat de Centrul Independent de Jurnalism şi Comitetul pentru Libertatea Presei în anul 1995.


* Componenţa Consiliului de experţi CIJ: Valentina Ursu (Radio “Europa Liberă”), Sorina Ştefârţă („Timpul”), Petru Macovei (Asociaţia Presei Independente), Anatol Golea (TV 7), Ion Bunduchi (Asociaţia Presei Electronice, Universitatea de Stat din Moldova), Anatol Câşlaru („Eco”), Dmitri Kalak („Economicescoe Obozrenie „Logos Press”), Igor Volniţchi (Agenţia „Infotag”).