Trei organizaţii din domeniul mass-media, Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, vor desfăşura Campania media împotriva informaţiei false şi partizane. Campania are scopul de a informa consumatorii de media despre fenomenul de propagandă şi dezinformare, precum şi de a-i pregăti să identifice informaţia falsă difuzată de presă, dar şi pe reţelele de socializare, transmite IPN.
Nadine Gogu, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, a spus pentru IPN că astfel de campanii sunt foarte necesare, deoarece în ultimii ani se face simţită o propagandă mare care vine din afara graniţelor, în special din Federaţia Rusă, iar cetăţenii sunt supuşi manipulării prin intermediul buletinelor de ştiri, dar şi al emisiunilor analitice. Această campanie permite utilizarea a diferite instrumente prin care cetăţenii să fie ajutaţi să înţeleagă de unde vine propaganda şi manipularea.
Petru Macovei, directorul executiv al API, a declarat pentru IPN că această campanie a început la 1 noiembrie şi are câteva componente cum ar fi producerea şi distribuirea materialelor jurnalistice, menite să dezmintă informaţiile false sau manipulatorii, producerea unor investigaţii radio şi video despre propagandă. De asemenea, va fi publicat un supliment la Ziarul de Gardă, în română şi rusă, la aceeaşi tematică, vor fi organizate 32 de dezbateri în toată ţara cu consumatori media de diferite vârste şi va avea loc lunar un club de discuţii cu jurnaliştii şi formatorii de opinie.
În cadrul campaniei va fi realizat un site care va dezvolta spiritul critic al consumatorilor media – mediacritica.md. Încă o activitate ţine de elaborarea unor rapoarte trimestriale de monitorizare a mass-media despre prezentarea informaţiei manipulatorii şi mincinoase. Vor fi făcute şi 2 sondaje de opinie, primul la începutul campaniei şi altul la sfârşit, pentru a studia percepţia oamenilor.
Petru Macovei a remarcat că se doreşte ca cel puţin o parte din cetăţeni să înţeleagă ce înseamnă propagandă şi cum să se protejeze de daunele acesteia. „Acum valul de informaţie propagandistică este mai mare, deoarece contextul geopolitic este aşa cum este. Însă nu doar mass-media străină prezintă informaţia în mod manipulator, şi presa din ţară o face”.
Expertul spune că oamenii trebuie învăţaţi să gândească singuri şi să nu-i lase pe alţii să decidă în locul lor. „Însă oamenii din Moldovan nu au fost învăţaţi să depună efort pentru a se documenta şi, tradiţional, au avut încredere în ceea ce le-a servit mass-media. În contextul evoluţiilor din Moldova, dar şi în contextul regional, oamenii trebuie să înceapă să gândească critic, să se documenteze, iar dacă nu se va face acest lucru, cetăţenii în continuare vor considera că a fost mai bine în URSS, a spus Petru Macovei.
Nadine Gogu mai spune că este necesar să se utilizeze cât mai multe mijloace pentru a combate aceste fenomene pentru ca până la urmă să nu se mai recurgă la interzicerea anumitor posturi TV, deoarece oamenii pur şi simplu vor înţelege că sunt manipulaţi şi vor ignora anumite informaţii. „Dacă nu se va face nimic, există riscul ca oamenii să creadă orbeşte ceea ce li se spune la televizor, mai există riscul să se întâmple şi ceea ce a fost în Ucraina, dar şi să se schimbe vectorul de dezvoltare externă al ţării. CJI va pune accent pe elaborarea paginii mediacritica.md unde se va menţiona cum se face manipularea în mass-media”, a spus directoarea CJI.
_______________________
Campania de informare este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul programului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”.