Eşti aici

STOP FALS! Premierul Pavel Filip nu a avut negocieri secrete la București și nici nu a discutat despre „suprimarea protestelor”

Pe 28 ianuarie 2016, la rubrica „Blog” de pe site-ul ziarului „Panorama”, jurnalistul Dmitri Ciubașenco titra, citând surse anonime, că: „Premierul Pavel Filip a discutat la București despre ajutorul României în suprimarea protestelor”.
„În cadrul vizitei la București din data de 26 ianuarie, prim-ministrul Pavel Filip, pe lângă întâlnirile publice, anunțate oficial, a avut și negocieri secrete cu colegii români, în cadrul cărora s-a discutat situația social-politică tensionată din Moldova, au confirmat surse care au contribuit la organizarea vizitei”, a scris Ciubașenco. Cu trimitere la aceleaşi surse anonime, autorul scrie că „necesitatea abordării acestei chestiuni explică graba cu care a fost organizată prima vizită de lucru a noului premier la București”. Potrivit lui Ciubașenco, la consultările secrete, la care s-ar fi discutat despre protestele non-stop din Moldova, ar fi participat din partea României șeful guvernului Dacian Cioloș, ministrul Apărării Naționale Mihnea Motoc, ministrul Afacerilor Interne Petre Tobă și ministrul Finanțelor Anca Dragu.
„În cazul unui ultim scenariu, nedorit, dacă protestele vor lua amploare, lui Filip i-a fost recomandat ca să instituie starea de urgență care presupune restricții în libera circulație, interzicerea mitingurilor și demonstrațiilor, sistarea activității partidelor politice, cenzura presei. Premierul moldovean a primit asigurări că poate conta pe ajutorul României și, dacă va adresa o cerere oficială guvernului României pentru stabilizarea situației, va primi un răspuns pozitiv”, a mai scris Ciubașenco. Autorul articolului face referire la acordul de cooperare militară dintre guvernele României și R. Moldova, semnat în 2013, afirmând că, în caz de necesitate, „carabinierii români” pot ajuta la „suprimarea dezordinii în masă”.
Pe 30 ianuarie articolul difuzat în „Panorama” a fost preluat aproape integral de site-ul Newsmd.md, fără a cita însă vreo sursă. La Newsmd.md, „sursele anonime care au contribuit la organizarea vizitei”, la care făcea referire Ciubașenco, se transformă în „surse din România”. Articolul Newsmd.md, intitulat „România va ajuta guvernului Moldovei în cazul dezordinilor în masă”, a fost preluat ulterior de mai multe site-uri de limbă rusă din Republica Moldova, printre care Gagauzyeri.md, Kp.md, Terra.md ş.a. Postul de radio „de stat” de la Tiraspol a difuzat o știre la această temă, citând ziarul „Komsomolskaia pravda v Moldove”. Portalul Terra.md a indicat sursa Newsmaker.md, fără a da link direct la articolul citat. În arhiva portalului Newsmaker.md nu există însă un material cu asemenea conținut.
Au manifestat interes pentru pretinsa ședință secretă de la București și câteva publicații online din Rusia şi Belarus: Newsland.com, Rabkor.ru, Left.by.
 
Ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea, a fost unul dintre oamenii care au organizat deplasarea premierului Pavel Filip la București și care cunoaște în detaliu programul întrevederilor. „Informațiile difuzate sunt un fals și o dezinformare crasă. Problema protestelor nu s-a discutat. Domul Filip nu a avut întrevederi secrete și aceasta o spun cu toată responsabilitatea, pentru că l-am însoțit pe tot parcursul vizitei”, a declarat ambasadorul pentru Asociația Presei Independente (API).
Și consilierul de stat pentru afaceri europene la Cancelaria Guvernului României, Cristian Ghinea, neagă că premierul român Dacian Cioloș ar fi vorbit cu omologul său moldovean despre proteste. „Am participat la discuţii, nu s-a discutat aşa ceva. Este absolut scandalos că se vehiculează asemenea idei. Au fost abordate teme economice, reformele pe care trebuie să le facă Chişinăul, împrumutul acordat de România şi condițiile pe care trebuie să le îndeplinească guvernul moldovean. Despre toate acestea s-a vorbit în conferinţa de presă şi în scrisoarea trimisă guvernului de la Chişinău”, a spus Cristian Ghinea.
Andreea Gheorghe, consilierul pentru comunicare al ministrului Finanțelor Publice al României Anca Dragu, la fel a negat participarea la ședințe secrete cu premierul moldovean. „Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a făcut parte din echipa guvernamentală care s-a întâlnit cu delegația de la Chișinău, condusă de prim-ministrul Pavel Filip. Evenimentul a fost anunțat pe agenda oficială a Guvernului de la București. Printre temele discutate NU s-a aflat și cea legată de protestele de la Chișinău”, a adăugat Andreea Gheorghe.
 
Valentina Basiul
 __________
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA. Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (C JI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI), cu suportul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.