Organizațiile neguvernamentale de media sunt solidare cu jurnalista Victoria Ocară de la Jurnal TV, agresată ieri la Bălți în exercițiul funcțiunii. Condamnăm vehement atacul cu pietre asupra Victoriei Ocară în timpul manifestațiilor care au avut loc în acest oraș, în urma căruia jurnalista a fost internată cu o plagă la cap.
Cerem Ministerului Afacerilor Interne să ancheteze acest caz și să anunțe opinia publică despre rezultatele anchetei, iar făptașul sa fie pedepsit conform legii.
Totodată, condamnăm cu fermitate provocatorii și forțele politice care au instigat la violențe, și au împiedicat exercitarea dreptului constituțional la libertatea de exprimare în cadrul unei manifestări autorizate conform legii.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Uniunea Jurnaliștilor din Moldova
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul "Acces-Info"