Eşti aici

ONG-urile de media: îngrădirea accesului jurnaliştilor la un eveniment public este ilegală

30 Septembrie 2013
2520 de afişări

Organizațiile neguvernamentale de media îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu îngrădirea accesului jurnaliştilor de la ziarul local Glia Drochiană la întâlnirea preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Igor Corman cu funcţionari și reprezentanți ai serviciilor publice din Drochia şi cer excluderea unor asemenea practici pe viitor.

Ziarul local Glia Drochiană a anunţat că vineri, 20 septembrie a.c., reporterul Galina Butenco a fost rugată insistent să părăsească sala unde avea loc întâlnirea preşedintelui Parlamentului cu reprezentanţi ai autorităților publice locale, antreprenori, conducători ai serviciilor publice deconcentrate în teritoriu ş.a. Cererea a venit din partea unei persoane care nu s-a prezentat, lăsând să se înţeleagă că ar fi din serviciul de presă al preşedintelui Parlamentului.

Organizaţiile semnatare atenţionează că jurnaliştii au dreptul legal să participe la şedinţele publice în scopul exercitării atribuţiilor lor profesionale de obţinere şi difuzare a informaţiilor, iar împiedicarea intenţionată a activităţii jurnaliştilor constituie o încălcare penală. Întâlnirea preşedintelui Parlamentului cu funcţionarii şi primarii din Drochia, în timpul orelor de serviciu ale acestora, a fost un eveniment public şi nimeni nu poate impune interdicţii de obţinere a informaţiilor în acest caz.

Solicităm conducerii Parlamentului Republicii Moldova să iniţieze o anchetă de serviciu în cazul semnalat de ziarul Glia Drochiană, să anunţe public rezultatele anchetei şi să excludă asemenea practici pe viitor.

Asociația Presei Independente
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Electronice APEL
Centrul de Investigatii Jurnalistice
Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova
Comitetul pentru Libertatea Presei
Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi
Centrul „Acces-info”