Când și cum putem fi chemați la interogatoriu în fața organelor de drept?
Răspuns: Jurnaliștii raportează frecvent cazuri când sunt „invitați” la Poliție prin apeluri telefonice ori mesaje sumare, expediate prin e-mail. Reprezentaților presei nu li se comunică însă fapta ce li se impută, calitatea procesuală și nici dreptul de a fi asistați de un avocat.
Subliniem că, potrivit legii, asigurarea prezenței unei persoane în fața organului de urmărire penală se face prin citație. Această notificare trebuie să conțină:
- Denumirea și sediul organului de urmărire penală care emite citația;
- Data emiterii citației;
- Numărul dosarului intentat;
- Numele și prenumele jurnalistului citat;
- Calitatea procesuală a jurnalistului (bănuit/martor);
- Obiectul cauzei (în legătură cu ce sunteți invitat la audieri);
- Adresa jurnalistului citat;
- Data și ora când trebuie să vă prezentați în fața organului de urmărire penală;
- Locul unde trebuie să vă prezentați;
- Consecințele legale în caz de neprezentare;
- Mențiunea că jurnalistul citat are dreptul să fie asistat de un avocat.
Așadar, dacă sunteți invitat la audieri telefonic sau prin mesaje scrise ce nu conțin elementele prevăzute de lege pentru citație, comunicați organului de urmărire penală să vă invite la audieri potrivit prevederilor legii procesual penale.
Atenție! Citația trebuie să vă fie înmânată cu cel puțin 5 zile înainte de data fixată pentru audieri. Această regulă nu se aplică la citarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, a altor participanți la proces pentru efectuarea unor acțiuni procesuale de urgență în cadrul desfășurării urmăririi penale.
Dacă sunteți în imposibilitate să vă prezentați la data, ora și locul stabilit de polițist, informați organul de urmărire penală despre acest lucru, indicând motivul imposibilității de a vă prezenta. În cazul în care persoana citată nu anunță despre imposibilitatea de a se prezenta la data, ora și locul indicat și nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanță, această persoană poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.
Materialele publicate reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.
Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.