Eşti aici

​Comentariul redacției Nexta cu privire la deturnarea avionului în care se afla jurnalistul Roman Protasevici, reținut de autoritățile din Belarus

24 Mai 2021
999 de afişări
Redacția canalului de Telegram Nexta consideră că incidentul privind devierea avionului companiei Ryanair poate fi calificat drept „un act de terorism internațional”. La bordul avionului s-a aflat Roman Protasevici, fostul redactor-șef al canalelor de Telegram Nexta și Nexta Live, opozante puterii din Belarus, precum și prietena acestuia, Sofia Sapega. Potrivit instituției media, Roman Protasevici a fost reținut la Minsk, pe 23 mai.
 
Reprezentanții redacției Nexta au menționat, într-un video publicat pe canalul lor de Telegram, că Roman Protasevici le-a scris încă în aeroportul din Atena, Grecia. Potrivit lui, un bărbat suspect ar fi încercat să-i fotografieze documentele. Jurnalistul le-a scris că nu exclude că persoana respectivă ar fi din serviciile speciale, dar nu ar fi luat în serios cele întâmplate.

Mama jurnalistului, Natalia Protasevici, a declarat pentru Nexta că reținerea feciorului este o „acțiunea planificată”. „Ei (structurile speciale, n.r.) au vrut în așa mod să-l rețină. Noi din start am înțeles. Nu am cuvinte. Știți cât de fidel Roman este țării și cât de tare îl susținem pe el. Vreau doar să spun că feciorul meu este pur și simplu un erou. Sper că va fi și o reacție internațională”, a mai spus ea.    

Reprezentanții Ryanair și-au cerut scuze față de pasageri cu privire la incident și au declarat că serviciul de control al traficului aerian din Belarus i-a alertat pe piloți despre o potențială alertă cu bombă, care nu s-a adeverit, și i-a instruit să aterizeze în cel mai apropiat aeroport - din Minsk. Redacția Nexta menționează că, totuși, cel mai apropiat punct de aterizare era aeroportul din Vilnius. Șeful Ryanair consideră că la bordul avionului erau și angajați ai serviciilor de securitate din Belarus și a calificat incidentul drept „o deturnare susținută de stat”. 

Autoritățile din Belarus au comentat și ele incidentul. Șeful statului major și prim-adjunct al Forțelor Aeriene și Forțelor de Apărare Aeriană din Belarus, Andrei Gurțevici, a explicat că „după ce comandantul acestei nave civile a luat decizia de a ateriza la un aerodrom alternativ (Minsk-2) și a întors avionul în direcția Minsk, a fost luată și decizia de a ridica în aer avionul MiG-29 cu echipajul de serviciu de la aerodromul Baranovici”. Potrivit lui, avionul de vânătoare a fost ridicat doar pentru a escorta avionul civil. „Echipajul de serviciu a primit sarcina de a exercita controlul și, dacă este necesar, de a oferi asistență unei nave civile pentru a ateriza în siguranță la aerodromul Minsk-2”, a precizat Gurțevici, menționând că inițial au fost alertați cu privire la o bombă pe bordul aeronavei. 

Agenția Belta confirmă că Alexandr Lukașenko a ordonat personal ca aeroportul din Minsk să accepte aterizarea avionului.

Anul trecut, serviciile de securitate belaruse l-au inclus pe jurnalistul Roman Protasevici pe lista „persoanelor implicate în activităţi teroriste".

Tânărul este un fost colaborator al Nexta, instituţie media care s-a remarcat prin opoziția sa faţă de realegerea, în 2020, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994. Redacția reține și reacția Departamentul de Stat al SUA și pe cea a Comisiei Europene, care au solicitat „eliberarea imediată a lui Roman Protasevici”.

Roman Potasevici. Sursa foto: Nexta