Eşti aici

​Comunitatea romă din Moldova va avea propria televiziune – Noah TV

06 Iulie 2020
1246 de afişări
Încă o televiziune ar urma să apară în Republica Moldova, după ce Consiliul Audiovizualului (CA) a decis la ședința din 6 iulie să elibereze licență de emisie pentru nouă ani fundației „Roma Awareness”. Postul Noah TV va avea știri traduse și în limba romani, destinate comunității rome. 

Noua televiziune va emite prin rețelele distribuitorilor de servicii media, în format tematic – promovarea drepturilor minorităților naționale. Reprezentanta postului TV, Victorina Luca, a menționat că acest canal va fi o platformă de implicare a minorităților naționale în viața socială din Moldova și va oferi oportunități pentru un dialog multicultural.

Membrul CA Corneliu Mihalache s-a interesat la ședință dacă aspectul muzical al televiziunii va presupune și difuzarea „manelelor” în vederea promovării muzicii „țigănești”.

Președintele CA, Dragoș Vicol, a menționat că proiectul Noah TV se bazează pe promovarea unei etnii minoritare din Moldova și că inițiativa reprezintă un pas pe calea integrării europene. „Bahtale, roma (din romani, succes, n.r)!”, le-a urat Dragoș Vicol solicitanților licenței.  

Fundația „Roma Awareness” este administrată de Iulia Luca și mai deține postul de radio Romano Patrin FM, lansat la începutul anului 2019.

Sursa foto: Radio Patrin FM