Eşti aici

Centrul pentru Jurnalism Independent angajează coordonator/coordonatoare pe comunicare

14 Iulie 2021
1402 afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), organizație neguvernamentală care sprijină jurnaliștii și organizațiile mass-media din R. Moldova, anunță concurs pentru suplinirea funcției de coordonator pe comunicare în cadrul Proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”.

Context
CJI implementează activitățile de comunicare și vizibilitate în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile (OSC) acționează pentru servicii sociale mai bune”. Proiectul este implementat de Departamentul Sănătate Publică al Fundației Soros Moldova în parteneriat cu AO Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și a Fundației Soros Moldova. Proiectul are scopul de a capacita organizațiile societății civile (OSC) din domeniul social pentru a deveni piloni puternici în dialogul privind politicile sociale și în consolidarea comunității incluzive pentru grupurile vulnerabile. Proiectul va contribui la crearea unui mediu favorabil pentru asigurarea sustenabilității financiare a OSC din domeniul social, cu un accent special pe contractarea serviciilor sociale din fonduri publice. Proiectul urmărește ca OSC să devină vizibile și apreciate pentru eforturile depuse în comunități și pentru contribuția lor la crearea comunităților incluzive.

Responsabilități principale:

  • Coordonarea și implementarea campaniei de informare și asigurare a vizibilității Proiectului, conform strategiei de comunicare și a planului de comunicare și vizibilitate.
    • Mediatizarea evenimentelor organizate în cadrul proiectului prin comunicate de presă, dar și prin postări pe grupul/pagina proiectului de pe rețele de socializare.
    • Menținerea și actualizarea paginii web a proiectului în limba română și parțial în limba rusă și colaborarea cu persoanele responsabile de proiect din organizațiile partenere în scopul actualizării informației cu privire la activitățile proiectului,
    • Promovarea rezultatelor proiectului și a practicilor pozitive de incluziune socială a persoanelor din grupuri vulnerabile prin scrierea istoriilor de succes realizate cu suportul proiectului.
    • Elaborarea buletinului informativ lunar al proiectului în limbile română, rusă și engleză etc..

​​

  • Coordonarea și implementarea campaniei de pledoarie pentru aprobarea metodologiei de costificare a serviciilor sociale.
    • Oferirea asistenței în elaborarea planului de activități pentru campania de pledoarie și promovarea modelelor pozitive de contractare a serviciilor sociale prestate de OSC acreditate.
    • Realizarea interviurilor cu OSC-uri prestatoare de servicii sociale, beneficiari de servicii sociale și reprezentanți ai autorităților publice contractante de servicii sociale, în cadrul campaniei de pledoarie etc.
 
  • Coordonarea programului de instruire și consultanță pentru OSC-urile beneficiare ale proiectului
    • Organizarea a 3 sesiuni online de instruire pentru OSC beneficiare de granturi în cadrul proiectului, care va cuprinde, dar nu se va limita la comunicarea și vizibilitatea în proiectele finanțate de Uniunea Europeană și co-finanțate de Fundația Soros Moldova etc.
 Calificări și competențe:
  • Studii universitare sau post-universitare în Jurnalism, Comunicare, Relații cu Publicul sau alte domenii relevante; 
  • Experiență profesională relevantă de minimum 3 ani în domeniul comunicării și relații cu publicul;
  • Cunoștințe avansate de operare PC (MS Office, Corel sau Illustrator, Photoshop);
  • Cunoașterea platformelor: Facebook, Odnoklassniki, Instagram, Twitter;
  • Abilități excelente de scriere;
  • Abilități de comunicare și gestionare eficientă a timpului;
  • Cunoașterea limbilor romană, engleză, rusă;
  • Atitudine responsabilă față de angajamentele asumate. 
Perioada de contractare: septembrie 2021- martie 2024, cu program deplin 
Persoanele interesate vor trimite până pe 29 iulie, ora 18:00, un Curriculum Vitae, o scrisoare de intenție și trei contacte de referință la adresa electronică: igrejdeanu@ijc.md. Persoana de contact: Ina Grejdeanu, Directoare Dezvoltare Strategică.

Detalii despre activitatea organizației găsiți pe pagina CJI – www.media-azi.md, precum și pe pagina CJI pe Facebook.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  nu  discriminează direct sau indirect candidatul/candidata pe criterii de sex, vârstă, apartenență națională, rasă, etnie, religie, viziuni politice, orientare sexuală, origine/statut social etc. Se va ține cont doar de competențele profesionale ale candidatului/candidatei. CJI oferă șanse egale de angajare tuturor, dosarele fiind analizate obiectiv și cu asigurarea deplinei confidențialități.