Eşti aici

Consultări publice la Parlament. Propunerile experților și managerilor media pe marginea proiectului de lege cu privire la publicitate

20 Decembrie 2021
1285 de afişări
Renunțarea la propunerea de a interzice publicitatea externă și definirea noțiunii de sales house sunt unele din propunerile exprimate de reprezentanții televiziunilor și sectorului publicitar în cadrul consultărilor publice asupra proiectului de lege cu privire la publicitate. Documentul a fost votat în prima lectură pe 11 noiembrie

În cadrul consultărilor din 17 decembrie, organizate de Comisia economie, buget și finanțe, Evghenii Sergheev, directorul general al RTR Moldova, a pus în discuție problema înțelegerilor de cartel și existența pozițiilor dominante pe piața de publicitate media.  El a remarcat că a existat și continuă să existe case de vânzare a reclamei care dețin poziția dominantă pe piața de publicitate audiovizuală din Republica Moldova. „Pe piața de televiziune, cea mai mare problemă este poziția dominantă și înțelegerile de cartel. În legea privind publicitatea nu este scris nimic despre acest lucru. Da, eu înțeleg că există legea concurenței. Dar noi cu toții ținem minte că, începând cu anul 2007, pe piața TV poziția dominantă a fost ocupată de Casa Media, structura care se cheamă sales house. Noțiunea  de sales house nu este inclusă în Legea cu privire la publicitate și nici nu era. Cum de tras la răspundere și de înțeles acțiunile acestei organizații, la fel nu este clar”, a menționat Evghenii Sergheev.
 
De asemenea, Evghenii Sergheev a atras atenția  că nu toate tipurile de publicitate se regăsesc în Codul serviciilor media audiovizuale și lipsesc în Legea cu privire la publicitate, iar unele noțiuni și definiții nu sunt corelate.
 
Eugeniu Rîbca, coautorul inițiativei și, de curând, membru al Consiliului Audiovizualului,  a precizat că în Codul serviciilor media audiovizuale nu există neconcordanțe cu privire la noțiuni, acestea fiind preluate dintr-o directivă a Uniunii Europene. Cu privire la problemele invocate de Sergheev, expertul media a amintit că anterior a elaborat un alt proiect de lege care se referea la acordarea atribuțiilor Consiliului Concurenței de a evalua piața de publicitate media. „Aș vrea ca acest proiect să revină în atenția parlamentarilor. El stabilește că Consiliul Concurenței are obligația de a studia această piață, dar eu sunt sigur că, dacă el va studia această piață, ulterior, în timp, va ști cum să reacționeze la problemele care există în acest domeniu”, a replicat el. 
 
Victor Baciu, reprezentant al Camerei de Comerţ Americană din Moldova, a pledat pentru redactarea articolului care interzice publicitatea penetrantă (externă)¹. „Noi am dori să avem o claritate aici, cel puțin din perspectiva companiilor pe care le reprezentăm, pentru că publicitatea penetrantă poate pătrunde prin Internet și servicii media audiovizuale. În același timp, furnizorii de servicii de Internet și TV prin cablu, ei, de fapt, au funcția de simpli conductori. Ei nu răspund în toate cazurile de publicitatea care este plasată prin intermediul canalelor și, în așa caz, noi ne temem ca asupra lor să nu fie prevăzută responsabilitatea pentru difuzarea unei astfel de publicități. Pentru că ei au funcția de simpli conductori prin Legea privind comerțul electronic. Și am dori să analizăm oportunitatea ca pentru ei să existe o exceptare de la răspundere pentru astfel de publicitate”, a explicat Baciu.
 
Potrivit reședintelui Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, proiectul ar putea fi definitivat spre sfârșitul lunii ianuarie. „Ceea ce putem să promitem e că o să ne străduim să-i împăcăm pe toți, astfel încât să avem o reglementare cât mai calitativă, concentrată pe cetățean și antreprenori”, a conchis Dumitru Alaiba.
 
Proiectul de lege cu privire la publicitate a fost elaborat inițial de experții Centrului pentru Jurnalism Independent și a ajuns să fie votat în prima lectură. Ulterior, documentul a fost retras, iar Dumitru Alaiba a înregistrat un nou proiect de lege în baza celui vechi. Ultima variantă a proiectului a fost votată în Parlament la începutul lunii noiembrie.
 

1. Din textul proiectului: Publicitate penetranta - publicitatea accesibila consumatorilor de publicitate pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a cărei difuzare nu a fost efectuată plata către un difuzor de publicitate din Republica Moldova;
 


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.