Eşti aici

CSM s-a autosesizat la declarația ONG-urilor de media și a examinat cazul unui judecător care a agresat verbal echipa de filmare a Jurnal TV

04 Iunie 2019
1651 de afişări

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, pe 21 mai, 2019, de nota informativă a Inspecției judiciare în cazul magistratului Serghei Lazari. Reamintim că, pe 13 februarie curent, acesta a agresat verbal echipa de filmare a Jurnal TV, pe holul instituției, în timp ce jurnaliștii se documentau în dosarul ex-judecătoarei Domnica Manole. Inspecția judiciară s-a autosesizat, după ce organizațiile non-guvernamentale de media au solicitat CSM să se expună pe marginea cazului și să-l explice din punctul de vedere al respectării disciplinei și eticii profesionale.

Potrivit documentului publicat pe site-ul CSM, inspectorul-judecător principal al Inspecției judiciare, Nicolae Clima, prin încheierea, din 14 februarie 2019, s-a autosesizat în baza declarației „ONG-urile de media condamnă bruscarea echipei Jurnal TV de către un magistrat de la Judecătoria Chișinău”. La fel, membrii Inspecției judiciare au vizionat și imaginile video publicate de Jurnal TV, din care se vede că judecătorul Lazari, unul dintre cei care au examinat cazul Domnicăi Manole, trecând prin hol pe lângă jurnaliști a acoperit cu mâna camera de filmat și s-a adresat cu un ton amenințător către cameraman: „Nu înțelegi tu cu binișorul”.

În cadrul ședinței de examinare, Serghei Lazari nu a negat că s-a adresat jurnaliștilor cu cuvintele citate în materialul video, dar și-a justificat acțiunile prin „comportamentului incorect al echipei de filmare a Jurnal TV”. Lazari a informat că a avertizat de mai multe ori jurnalistul căruia i s-a adresat în holul instanței de judecată să respecte ordinea în ședință de judecată și că radiodifuzorul a publicat doar o secvență video „extrasă din context”.

Astfel, cu 9 voturi pro, membrii CSM au luat act de constatările Inspecției judiciare, iar magistratul Lazari nu a fost sancționat. Între altele, în hotărârea CSM se menționează că, în circumstanțele stabilite, „atât reprezentanții mass-media, cât și judecătorii urmează să respecte în totalitate normele deontologice pentru evitarea incidentelor de acest gen”.

Hotărârea CSM poate fin contestată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 30 de zile.

Sursa Foto: Jurnal.md