Eşti aici

ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea față de presiunile exercitate asupra jurnaliștilor de către CNPDCP

25 Iunie 2018
1225 de afişări

Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea față de acțiunile Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) prin care le solicită reprezentanților media să dezvăluie modalitățile prin care au obținut anumite informații pe care le-au utilizat în materialele lor jurnalistice.

Astfel, Ziarul de Gardă a publicat, la 1 iunie 2018, materialul „Partidul Șor, lider la capitolul venituri și cheltuieli. Cine sunt principalii donatori care finanțează campania electorală”, în care a făcut trimitere la rapoartele financiare prezentate de această formațiune politică Comisiei Electorale Centrale și la alte surse, pe care nu le-a menționat. Ulterior, în data de 15 iunie, publicația a primit o scrisoare de la CNPDCP, care îi solicita să „... specifice modalitatea de verificare a veridicității informației...”.

Autorii scrisorii își întemeiază cererea în baza art. 20 alin .(1) lit. a) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, care prevede că
Centrul are sarcina de a monitoriza respectarea legislaţiei cu privire la protecţia informaţiei şi să controleze aplicarea acesteia, în special dreptul la informare, de acces la date, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie.

ONG-urile de media reamintesc CNPDCP că, în conformitate cu art. 14 din Codul audiovizualului, „caracterul confidenţial al surselor de informare (...) este garantat prin lege, iar orice jurnalist (...) este liber să nu dezvăluie date de natură să identifice sursa informaţiilor obţinute în legătură directă cu activitatea sa profesională”.

Mai mult decât atât, Legea cu privire la libertatea de exprimare stipulează, în articolul 13, că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pot obliga persoana să divulge sursa de informație doar în cadrul unui proces penal, în cazuri unor infracțiuni deosebit de grave sau excepționale, ca soluție de ultim resort.

Recomandăm ca CNPDCP, în calitate de autoritate responsabilă de protejarea intereselor și a vieții private a cetățenilor, să nu interpreteze în mod abuziv legislația, astfel încât să-i priveze pe jurnaliști de dreptul lor fundamental la protecția surselor și la exercitarea misiunii în mod liber, iar pe cetățeni – de dreptul fundamental la libertatea de informare și de gândire.

Solicităm CNPDCP să nu-și depășească atribuțiile stabilite prin lege și prin acțiunile sale să nu perturbe activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor media, având în vedere că asemenea solicitări la adresa unor publicații independente sau de investigații pot fi interpretate drept arbitrare sau țintite să suscite autocenzură / să reducă libertatea de exprimare.

Scrisoarea CNPDCP poate fi accesată AICI.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Asociația Telejurnaliștilor Independenți  
Centrul  ”Acces-Info”