Eşti aici

Parlamentul a votat în lectura finală Concepția națională de dezvoltare mass-media

14 Iunie 2018
1346 de afişări
Legislativul a votat, pe 14 iunie, cu votul a 53 de deputați proiectul Concepției naționale de dezvoltare a mass-media. Documentul vine să confirme adeziunea Republicii Moldova la valorile europene privind funcționarea mass-media, precum și angajamentul de a crea un mediu favorabil de activitatea al domeniului mediatic în condiții de independență economică și editorială.

Concepția are menirea să servească drept punct de referință pentru politici publice conexe în domeniul mass-media, cum ar fi creșterea profesionalismului, ajustarea programelor de instruire pentru formarea profesională a managerilor din presa scrisă, audiovizuală și online. De asemenea, va fi consolidată cooperarea între toate instituțiile naționale și internaționale care cercetează domeniul mediatic.

Proiectul Concepției a fost prezentat de către președintele Comisiei parlamentare pentru mass-media Vladimir Hotineanu, care a prezentat raportul final al Comisiei de profil.

Concepția națională de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova a fost elaborată de către experți locali și internaționali în cadrul grupului parlamentar pentru îmbunătățirea legislației mass-media.