Eşti aici

PRO TV Chișinău, amendat cu 5.000 de lei pentru că a difuzat mai multă publicitate decât volumul permis timp de o oră

04 Februarie 2021
1014 afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat cu 5.000 de lei postul de televiziune PRO TV Chișinău pentru încălcarea proporțiilor de difuzare a spoturilor publicitare într-un interval de o oră. Sancțiunea a fost aplicată pornind de la solicitarea Asociației Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova.

UPDATE: Postul de televiziune PRO TV Chișinău a anunțat că va ataca sancțiunea CA în judecată.

Potrivit Asociației, care a desfășurat propria monitorizare, canalul TV a difuzat în perioada 14-31 decembrie 2020 mai mult de 20% de publicitate într-o oră, lucru interzis de legislație. Petiționarii au solicitat monitorizarea postului de către CA, invocând și concurența neloială pe care ar fi admis-o postul vizat.

Reprezentanții PRO TV Chișinău au respins acuzațiile și au declarat că Asociația, probabil,  a luat în calcul în cadrul calupurilor publicitare și promo-urile emisiunilor difuzate de PRO TV Chișinău.

Monitorizările CA au confirmat însă depășirea duratei cumulative a spoturilor publicitare permisă într-o oră (nu mai mult de 12 minute). 

Membrii CA au decis să sancționeze televiziunea cu 5.000 de lei, cu șase voturi pro. Un membru a fost împotrivă.

Sursa foto: PRO TV Chișinău/Facebook