Вы здесь

Poliția, despre plângerile unor deputați PSRM împotriva RISE Moldova: Jurnaliștii au acționat legal

05 февраля 2021
1209 просмотров
Inspectoratul Național de Investigații (INI) consideră că jurnaliștii RISE Moldova au acționat legal în cazul anchetei „Desantul”, după examinarea plângerilor depuse de unii deputați ai Partidului Socialiștilor împotriva ziariștilor, în toamna anului trecut, potrivit unui răspuns oficial al instituției pentru Media Azi. Parlamentarii s-au plâns pe imixtiune în viața privată, iar oamenii legii susțin că au închis cazul la 1 decembrie 2020. 

Plângerile au fost depuse de deputații socialiști Vlad Batrîncea, Gaik Vartanean, Nichita Țurcan și Vladimir Odnostalco, în luna noiembrie, după publicarea investigației jurnalistice „Desantul” (Восемь друзей Додона - în rusă), în seria de materiale Kremlinovici. Ancheta relata despre întâlnirea mai multor consultanți politici din Federația Rusă cu unii deputați socialiști și cu purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon la prezidențialele din toamna 2020. În articol se menționează că staff-ul lui Igor Dodon a negat existența unei comunicări cu consultanți ruși pe tot parcursul campaniei electorale pentru primul tur de scrutin. 

Potrivit unui răspuns oficial al INI, vicepreședintele Parlamentului și deputatul PSRM Vlad Batrîncea s-a adresat Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la 13 noiembrie, adică peste o săptămână de la publicarea investigației. Parlamentarul a invocat imixtiune în viața sa privată, precum și a altor deputați. Peste trei zile, la 16 noiembrie, colegii săi Gaik Vartanean, Nichita Țurcan și Vladimir Odnostalco au adresat MAI o plângere colectivă, sesizând aceleași motive.

Potrivit șefului INI, Iurie Stoian, deputații au semnalat inclusiv condițiile, cât și modul de folosire a mijloacelor tehnice speciale de înregistrare a comunicărilor și a înregistrării imaginilor.  „În cadrul controlului efectuat s-a constat că nu au existat circumstanțe defavorabile în această privință și că nimic nu indica faptul că imaginile au fost făcute clandestin sau cu ajutorul unor mijloace echivalente, de natură să facă publicarea acestora ilegală”, a răspuns Iurie Stoian.

Șeful INI precizează că soluționarea plângerilor deputaților nu s-a efectuat conform unor proceduri clasificate în cadrul unei urmăriri penale. Potrivit alui, la 1 decembrie 2020, cazul a fost închis prin emiterea unei încheieri, iar materialele au fost transmise pentru arhivare.

„PRESIUNI POLITICE LA ADRESA MASS-MEDIA” 

Totuși, jurnaliștii RISE Moldova invocă mai multe neclarități în acest caz, pentru că, ulterior datei de 1 decembrie, au fost vizitați în redacție de către polițiști. Mai exact, la 21 decembrie, un angajat al Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău i-a informat pe jurnaliști că Inspectoratul de Poliție Centru a înregistrat plângerile și a solicitat explicații de la autorii anchetei. Potrivit lui, deputații ar fi cerut deschiderea unui dosar penal împotriva RISE Moldova pentru articolul jurnalistic în care sunt vizați.

Vladimir Thoric, autorul articolului, califică plângerile depuse de PSRM drept presiuni de natură politică la adresa mass-mediei. 

„E presiune asupra jurnaliștilor și o încercare de a împiedica activitatea noastră profesională. Mai mult, deputații sunt persoane publice, iar activitatea noastră ține inclusiv de monitorizarea acțiunilor persoanelor publice în locuri publice. Noi nu am adus camera video în patul lor, în odăile lor. Noi am monitorizat contactele lor în locuri publice, despre care s-a discutat pe larg în societate și, apropo, ei nu au răspuns solicitărilor noastre în acest caz. Eu le-am expediat tuturor solicitări cu privire la acești polit-tehnologi”, a comentat Vladimir Thoric pentru Media Azi. 

Jurnalistul semnalează neclarități și în privința informațiilor recepționate de Media Azi versus cele prezentate de polițistul care i-a vizitat în oficiu la sfârșitul lunii decembrie. Redacția RISE Moldova a  solicitat explicații suplimentare de la INI și IGP (1, 2), dar nu a primit răspunsuri complete deocamdată. 

Dimpotrivă, potrivit lui Vladimir Thoric, polițiștii au venit în redacție și în luna februarie,  informând ziariștii că au recepționat documentele de la INI cu o săptămână mai devreme, cu solicitarea de a finaliza dosarul. Thoric a depus la Poliție o nouă solicitare de informație, pentru a obține acces la plângerile deputaților.

Sursa foto: RISE Moldova