Вы здесь

Tulip Press Awards, ediția 2021. CJI a desemnat câștigătorii concursului

05 мая 2021
1417 просмотров
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos anunță rezultatele concursului Tulip Press Awards, care vine să aprecieze și să celebreze eforturile jurnaliștilor de a explora tematica drepturilor omului.
 
Concursul a încurajat fotojurnaliștii și jurnaliștii să abordeze în materiale jurnalistice (scrise și fotografice) diverse subiecte legate de respectarea drepturilor omului, pentru a sensibiliza publicul cu privire la tematica drepturilor omului în Republica Moldova.
 
Fotografiile și materialele expediate la cele două Secțiuni au fost evaluate de juriu, care a ținut cont de mai multe criterii de apreciere printre care profesionalism, interesul public, respectarea normelor deontologice. În urma evaluării dosarelor, juriul a decis să premieze următorii jurnaliști și fotojurnaliști:
 
Secțiunea Presa online/Presa scrisă
 
Premiul I -  Olga Gnatcova, NewsMaker
Premiul II – Aliona Ciurcă, Ziarul de Gardă
Premiul III – Liliana Botnariuc, Oameni și Kilometri
 
Secțiunea Fotografie
 
Categoria Mediu – Vadim Șterbate, Observatorul de Nord
Categoria Probleme contemporane – Alexandru Vasilos, ProTV Chișinău
Categoria Știri generale – Nadejda Roșcovanu, Jurnal.md
 
Anastasia Nani, directoarea adjunctă a CJI, susține că „rolul jurnaliștilor și a fotojurnaliștilor care, prin munca pe care o fac, promovează respectarea drepturilor omului este unul incontestabil”.
 
„Fără ei, fără efortul lor, multe abuzuri ar rămânea necunoscute și ar putea continua. Bunăoară, jurnaliștii care scriu despre felul în care sunt încălcate drepturile omului de o manieră profesionistă sau cei care știu să spună în imagini atât cât unii în mii de cuvinte fac un mare serviciu întregii societăți, ajutându-ne pe fiecare în parte să înțelegem ce putem face pentru a ne proteja sau pentru a sesiza marile nedreptăți. Iată de ce ne-am propus să apreciem eforturile colegilor noștri, încurajându-i să continue această muncă atât de importantă pentru societatea noastră”, spune Anastasia Nani.
 
Floris van Eijk, șeful Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, consideră că „cetățenii Republicii Moldova au dreptul să primească informații și conținut calitativ de la surse de presă independente”.
 
„Aceste mijloace de informare joacă un rol cheie în orice societate democratică, deoarece educă cetățenii care, la rândul lor, pot cere socoteală politicienilor. Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos a lansat Tulip Press Awards pentru a celebra jurnaliștii și fotojurnaliștii curajoși care reflectă istorii importante despre drepturile omului. Istorii care educă, istorii care oferă lumină acolo unde există întuneric și istorii care contribuie la fortificarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova”, susține Floris van Eijk.
 
Premii
 
La Secțiunea Fotografie, câștigătorii de la cele trei categorii vor primi fiecare câte un premiu în valoare de 300 de euro fiecare.
 
La Secțiunea Presa online/Presa scrisă vor fi oferite trei premii, după cum urmează:
 
Premiul I – 500 de euro
Premiul II – 350 de euro
Premiul III – 250 de euro
 
Menționăm că la concursul Tulip Press Awards, la Secțiunea Fotografie au fost admise 15 dosare, iar la Secțiunea Presa online/Presa scrisă – 23 de dosare.
 
Câștigătorii vor intra în posesia premiilor în cadrul unui eveniment special care va fi organizat la Chișinău pe parcursul lunii mai.
 
Concursul este organizat de CJI cu suportul financiar al Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.