Вы здесь

Jurnaliști de la Radio Europa Liberă, arestați în urma unei percheziții la sediu

29 декабря 2014
1447 просмотров
Cel puțin zece jurnaliști de la Radio Free Europe (Radio Europa Liberă) din Azerbaidjan au fost arestați cu scopul de a fi interogați de poliție în weekend, după percheziționarea, vineri, 26 decembrie, a sediului acestui post finanțat de către Statele Unite care riscă să fie închis.

"Poliția a luat cu forța 12 dintre jurnaliștii noștri pentru a-i interoga", a declarat duminică, 28 decembrie, pentru AFP Kenan Aliyev, directorul Biroului Radio Europa Liberă din Azerbaidjan.

Kamran Mahmudov, prezentatorul unei emisiuni zilnice la Radio Azadliq, serviciul azer al Radio Free Europe/Radio Liberty, a fost luat de poliție duminică dimineață "fără să aibă timp să-și pună măcar pantofii și haina", anunță postul într-un comunicat.

Femeia de serviciu de la Birou a fost și ea arestată pentru a fi interogată de către Parchetul însărcinat cu infracțiuni penale grave, se arată în comunicat.

Niciunul dintre angajații interogați ai postului nu a fost însoțit de un avocat, subliniază Europa Liberă.

Unui avocat care reprezintă personalul Radio Azadliq i s-a interzis să-și apere clienții, deoarece acesta era necesar să fie interogat la rândul lui, adaugă aceeași sursă.

Procurori de la Parchetul General al Azerbaidjanului, însoțiți de polițiști înarmați, au percheziționat vineri sediul Radio Azadliq, serviciul azer al Free Europe/Radio Liberty, de unde au confiscat calculatoarele, subliniind că există o decizie a unui tribunal pentru închiderea Biroului, potrivit lui Aliyev.

Departamentul de Stat s-a declarat "profund îngrijorat" de această percheziție, iar organizația Reporters sans frontieres (RSF) a catalogat-o drept o "nouă lovitură dată la ceea ce mai rămâne informație independentă în țară".

Consiliul Europei (CoE) a anunțat că va "întreba autoritățile azere care sunt motivele și justificarea legală a acestei acțiuni".

În prezent, aproximativ 15 jurnaliști și bloggeri se află în spatele gratiilor în Azerbaidjan, inclusiv o jurnalistă de investigație de la Radio Azadliq, Khadija Ismayilova, potrivit lui Aliyev.

Radio Azadliq se află în colimatorul parchetului azer în cadrul unei anchete vizând ONG-urile finanțate din străinătate, a precizat el, citându-i pe anchetatori.

În decembrie, Ramiz Mehdiev, șeful administrației președintelui Ilham Aliev, i-a acuzat de "trădare" pe jurnaliștii postului de radio, numindu-i "a cincea coloană", care lucrează pentru serviciile speciale străine.

O serie de organizații finanțate din străinătate au fost supuse, în ultima perioadă, unor percheziții similare și au fost închise.

Organizații pentru apărarea drepturilor omului acuză frecvent regimul președintelui Aliev că încalcă libertatea de exprimare și încarcerează opozanți în această țară bogată în hidrocarburi situată la malul Mării Caspice.

Sursa: http://www.ziare.com
Foto: http://s1.ziareromania.ro