Вы здесь

Legislația României, adaptată pentru revenirea TVR și RRA în Moldova

09 октября 2013
2389 просмотров

Senatorii români au decis că Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor avea dreptul să constituie persoane juridice, cu sau fără scop patrimonial, în ţară sau în străinătate, pentru a permite emisia TVR şi Radio România Actualităţi la Chişinău, informează Mediafax.

Astfel, senatorii au modificat legea privind organizarea şi funcţionarea SRR și SRTv pentru a se conforma reglementărilor din Republica Moldova. Modificările au fost făcute la propunerea Comisiei pentru cultură din Parlamentul României. Potrivit unui alt amendament aprobat de Senat, finanţarea necesară producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, precum și dezvoltarea acestor activităţi se asigură din fondurile alocate de la bugetul de stat prin intermediul bugetelor celor două instituţii.

Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, această modificare va permite atingerea "obiectivului politic şi simbolic" al revenirii cât mai rapide a SRTv pe piaţa media din Republica Moldova şi, în acelaşi timp, continuarea cu succes a negocierilor pentru finalizarea textului înţelegerii amiabile dintre cele două țări. Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră asigură posibilitatea difuzării programelor SRR şi SRTv pe teritoriile tuturor statelor partenere, însă nu scuteşte cele două societăţi de la respectarea condiţiilor procedurale pentru o astfel de difuzare.

"De exemplu, în discuţiile dintre autorităţile române şi cele din Republica Moldova pentru revenirea TVR în Republica Moldova şi pentru stingerea litigiului aflat pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza SRT împotriva R. Moldova), a rezultat necesitatea ca difuzarea programelor SRTv pe teritoriul R. Moldova să fie realizată prin intermediul unei persoane juridice, cu sau fără scop patrimonial, înfiinţată potrivit dispoziţilor Codului civil al R. Moldova", se precizează în expunerea de motive citată de Mediafax.

România și Moldova au semnat, în urmă cu aproximativ o lună, acordul de colaborare ce permite redeschiderea studioului teritorial TVR din Chişinău. Potrivit unui memorandum avizat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) român, TVR 1 va reveni în Moldova prin cablu, nu în eter. Licențele pe care le deținea SRTv în Moldova înainte de 2007, când postului TVR i s-a ridicat licența, au ajuns între timp la firma off-shore Telefe M International, care ar fi fost controlată de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc. Astfel, pe acea frecvență se transmite acum TV 2 Plus, deținut de Telefe M International.

sursa foto: www.tvr.ro