“A face fotojurnalism înseamnă să povestești prin imagini istorii de viață”

- Cum ați ajuns în Moldova și ce v-a motivat să cunoașteți mai îndeaproape această țară?
 
- Prima dată am vizitat R. Moldova în 2005. Eram free lancer, după ce timp de un an lucrasem ca și fotograf la un ziar foarte prestigios din Suedia. Întrucât la finele anului nu am reușit să obțin un contract de muncă pentru a-mi continua activitatea în acea instituție, am decis să-mi urmez propriile vise. Mă gândeam să călătoresc în Orientul Mijlociu, dar un prieten mi-a sugerat să merg în Europa de Est. Așa am descoperit Moldova. În Suedia puțini știu despre această țară, unii îmi vorbeau despre traficul de ființe umane, ce face o proastă faimă Moldovei... Sincer vorbind, inițial aveam și eu aceeași părere. Planificasem să vin să investighez un caz de traficare a femeilor. Când am ajuns la Chișinău, lucrurile s-au aranjat puțin altfel. Primele două săptămâni le-am petrecut la un internat pentru copii. Apoi, am vizitat o școală de coregrafie, amplasată într-o clădire care mi-a părut fermecătoare. Am petrecut ore în șir în acel local, fotografiind balerinele. Așa au apărut primele mele fotografii din Moldova.

 
- Cum ați descoperit Moldova și cât de diferită v-a părut față de imaginea propagată de mass-media internațională? Întreb, pentru că, așa cum afirmați și Dvs., există o mulțime de stereotipuri...

- Oamenii pe care i-am întâlnit au fost foarte prietenoși și receptivi. Mi-a fost destul de ușor să-mi fac munca. Aici există numeroase istorii de familie foarte interesante. Referitor la stereotipuri… Întotdeauna, unele informații sau legende se adeveresc, altele se spulberă. La prima vedere, reușești să observi numai lucrurile de suprafață. Este nevoie de timp ca să pătrunzi în problemele cu care se confruntă cetățenii unei țări. Eu prefer de fiecare dată să stau într-o țară cât mai mult posibil. La fel, cred că este extrem de important să fii gata pentru orice; de pildă, te pornești la drum cu o anumită idee despre o țară, dar când ajungi la locul de destinație - descoperi o cu totul altă realitate.
 

- Ați întâmpinat și anumite dificultăți în activitatea Dvs. în Moldova?

- Mai mult de ordin birocratic, aș spune, dar au fost ușor de depășit. Am îndrăgit această țară de la prima călătorie și mi-am promis să revin, ceea ce am și făcut. În anii 2005 și 2006 am avut câteva deplasări în Transnistria, iar când a început conflictul armat în Ucraina, am revenit în Moldova, deoarece ziarul la care colaboram era interesat de situația din Moldova. Am avut câteva deplasări în UTA Găgăuzia, de unde am pregătit mai multe materiale pentru presă.
 

- Societatea în care trăim abundă în evenimente reflectate în secvențe video, fotografii. Cum alegeți ce merită să fie înregistrat pe peliculă și ce – nu?

- Pe mine mă interesează tot ce este original, inedit și chiar ceea ce, pentru moment, pare nesemnificativ. Îmi place să reflectez asupra realității. Încerc să arăt mai mult decât se așteaptă, de regulă, oamenii. De exemplu, înainte de a ajunge în Dahaab, cea mai mare tabără de refugiați din lume, în apropiere de granița Republicii Somali, îmi imaginam că voi face poze despre oameni care îndură foame. Când am ajuns la locul de destinație, am fost impresionată să descopăr o comunitate, în care existau cinema, activități de agrement, familii cu diverse interese. Mi-a părut extrem de interesant și necesar de reflectat anume această fațetă a realității.   
 

- Ce puteți spune despre valoarea socială a unei imagini?

 - În momentul în care povestești niște istorii de viață, concrete, vrei să atingi un scop anume. Jurnaliștii visează să aducă schimbări. Eu, spre exemplu, mă focusez pe femei și copii, pe care vreau să-i arăt dintr-o perspectivă frumoasă. Când fac poze, prefer să fiu neobservată, să nu deranjez pe nimeni. Încerc să captez momentele care trezesc în mine o emoție puternică. De aici pornește și valoarea socială a unei fotografii.
 

- Care ar fi diferența dintre fotojurnalism și arta fotografică?

- Eu mă consider fotojurnalistă, deoarece îmi propun să povestesc prin imagini istorii de viață. Când nu fotografiez, comunic cu lumea, fac cunoștință cu persoane noi, iar atunci când se întâmplă ceva, iau în mâini aparatul foto și apăs pe buton. Unii jurnaliști fac artă prin fotografie. Fiecare alege propriul limbaj pentru a povesti o istorie. Jurnaliștii și fotografii buni își construiesc propriul limbaj.
 

- Ce părere aveți despre utilizarea noilor tehnologii (telefoanele mobile, de exemplu) pentru a face poze? Astăzi, practic, oricine crede că poate fi fotograf...

- Ca fotografi profesioniști, fenomenul nu ne sperie, dimpotrivă, e  ceva care ar trebui să ne motiveze să fim mai buni. A fi profesionist presupune multă responsabilitate. E nevoie de timp, de imaginație, de multe alte ingrediente pentru a capta momentul, deoarece o poză profesionistă întotdeauna are un mesaj. Oricine poate face o poză rapidă pe Instagram, dar ce vrea să spună prin ea? Asta e important. Eu cred că diferența dintre fotografii profesioniști și cei amatori poate fi observată cu ochiul liber. Nu întâmplător, aproximativ 20 la sută din pozele trimise la concursul “World Press Photo” au fost descalificate de membrii juriului, din cauza că autorii lucrărilor au apelat la tehnica manipulării prin fotografie. Profesioniștii au un interes mai profund față de oamenii pe care îi fotografiază, pozele lor au semnificație.

E adevărat, fac și eu uneori poze rapide cu telefonul mobil, dar ele nu înseamnă mare lucru pentru mine. Totuși, nu neg rolul telefonului mobil, acesta îi poate salva pe jurnaliști în situațiile în care nu pot folosi camerele de luat vederi.  
 

- Apropo de lucrarea cu care ați obținut locul II la Concursul "World Press Photo", povestiți-ne ceva despre ea. Cum i-ați găsit pe cei doi frați, ce v-a inspirat în istoria lor de viață?
 
- Vă spuneam că femeile și copiii sunt tema mea preferată. Fotografia care a câştigat  premiul doi la acest prestigios concurs internaţional se numea iniţial “Ciocolată de ziua de naștere”. Am realizat-o pe 24 martie 2014 la un internat pentru copii. Cei doi băieţi din poză sunt frații gemeni Igor și Artur, ei tocmai împlineau nouă ani în acea zi şi i-am surprins în momentul în care se sfătuiau cum să-l servească pe educatorul lor cu o ciocolată cu ocazia zilei lor de naștere. M-a emoționat gestul lor. Nu mai puţin emoţionantă este şi istoria lor de viaţă. La doar doi ani, Igor şi Artur au rămas orfani de mamă - femeia plecase să facă bani la Moscova, dar nu s-a mai întors. Pe urmă s-a aflat că a muncit în domeniul construcțiilor şi acolo a decedat. Cei doi frați nu au nici tată. Este o poveste tristă, care se aseamănă cu a multor altor semeni de-ai lor din Moldova, ai căror părinţi i-au lăsat în grija rudelor şi au plecat să muncească peste hotare. Am petrecut mai bine de două săptămâni în mijlocul acestor copii şi m-am pătruns de drama lor.

 
- Ce a înseamnat pentru Dvs. participarea la acest prestigios concurs?

- În ceea ce mă privește, trimit în fiecare an câteva poze la concursul național de fotografie, deoarece participarea este gratis. În localitatea în care locuiesc, Malmö, suntem câțiva fotografi. Ne interesăm unii de alții și aceasta duce la un anumit gen de dezvoltare profesională.

Concursul "World Press Photo" este un eveniment care permite să-ți expui lucrările în fața unui public foarte larg, ceea ce implică o mare responsabilitate. În spatele fiecărei poze premiate este foarte multă muncă. Cred că pentru fotojurnalism și pentru istorie aceste evenimente constituie o ambiție de a menține un nivel înalt de profesionalism în domeniul artei fotografice și a fotojurnalismului. În afară de aceasta, lucrările pentru concurs prezintă interes pentru public, iar istoriile relatate prin poze rămân în vizorul său timp îndelungat.
 

- Ce sfaturi ați avea pentru cei care aspiră să devină fotografi?

- Să fotografieze cât mai mult și să nu se teamă să ceară permisiunea oamenilor de a face poze cu ei. Atunci când reflectați subiecte sensibile, trebuie să vă gândiți la motivele voastre, la istoria pe care vreți să o povestiți. În calitate de fotografi, purtați responsabilitate și trebuie să aveți mare grijă ce faceți cu istoriile pe care vi le-au încredințat oamenii cu care ați comunicat.
 
 
NOTĂ:     
Fotojurnalista Åsa SJÖSTRÖM locuiește în orașul Malmö, Suedia. Lucrările sale reflectă subiecte sociale și culturale, cu accent pe viața femeilor și a copiilor. Este deținătoare a mai multor premii internaționale la concursurile de fotografie, printre care: "World Press Photo" (edițiile 2005, 2006, 2015); "Poyi" (cea mai bună fotografie a anului 2015) și Premiul național pentru cea mai bună fotografie a anului (Suedia). De două ori s-a învrednicit de premiul UNICEF pentru cea mai bună fotografie a anului și premiul Crucii Roșii din Suedia pentru excelență în domeniul jurnalismului.

Alte detalii despre proiectele realizate de Åsa Sjöström pot fi găsite la adresa http://www.asasjostrom.com/ - AICI
 
Pentru a vedea fotografiile premiate în cadrul concursului "World Press Photo 2015", accesați  http://www.worldpressphoto.org/awards/2015