Danilo López, unul dintre jurnaliștii uciși, fusese amenințat de mai mulți oficiali locali în legătură cu reflectarea critică a unor subiecte, inclusiv despre gestionarea incorectă a resurselor publice.
Potrivit „Reporterilor fără frontiere”, abuzurile contra reprezentanților presei din Guatemala (hărțuire, amenințare, intimidare, atacuri fizice și omoruri) au crescut alarmant în 2014 pe fundalul unei impunități aproape complete de care beneficiază atacatorii.
Într-o scrisoare deschisă adresată anul trecut președintelui Guatemalei Otto Perez Molina, un grup de jurnaliști scriau că „recurgerea tot mai frecventă la instanțele de judecată, inclusiv a reprezentanților din conducerea de nivel înalt a țării, pentru a urmări jurnaliștii și organizațiile de presă, este extrem de îngrijorătoare”.
Potrivit unui raport special al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor privind situația de violență și instabilitate cauzate de crima organizată și corupție, publicat anul trecut, în Guatemala a sporit considerabil numărul cazurilor de abuzuri/intimidare asupra presei ce nu au fost soluționate.
Și organizația Freedom House constată în rapoartele de monitorizare că presa din Guatemala este supusă mai multor restricții legale. Centrul de Informare din Guatemala (CERIGUA), organizație locală pentru libertatea presei, a documentat cel puțin 54 de cazuri de atacuri asupra presei în anul 2013.
Precizăm că în Indicele libertății presei pentru anul 2015, publicat de „Reporterii fără frontiere”, Guatemala se plasează pe locul 129 din 180 de țări incluse în studiu.