Вы здесь

Google lansează o aplicație pentru combaterea pornografiei infantile

19 ноября 2013
1916 просмотров

Eric Schmidt, şeful Google, compania care administrează cel mai mare motor de căutare pe internet, a anunţat lansarea unei noi aplicaţii care va permite blocarea rezultatelor a peste 100.000 de căutări privind pornografia pedofilă, transmite Mediafax.

Restricțiile vor fi aplicate începând cu țările în care se vorbește limba engleză, urmând să fie extinse în următoarele şase luni pentru alte 158 de limbi străine. Google Search este, de altfel, disponibil în 159 de limbi. 

Compania a modificat tehnologia privind algoritmul motorului de căutare astfel încât niciun fel de material (imagini, înregistrări video ş.a.) cu conţinut sexual în care sunt implicaţi copii să nu mai apară, iar copiile acestora să fie eliminate de pe internet.

"Chiar dacă niciun algoritm nu este perfect - iar Google nu poate împiedica pedofilii să adauge noi imagini online -, modificările obţinute au permis eliminarea rezultatelor a peste 100.000 de cereri potenţiale asociate abuzurilor sexuale la care sunt supuşi copiii", a mai spus şeful Google pentru Daily Mail, citat de Mediafax.

Anunţul a fost făcut în ajunul Summitului pentru securitatea internetului care a avut loc luni, în biroul premierului britanic David Cameron din 10 Downing Street în Londra, la care au participat reprezentanţi ai Google, Microsoft şi ai altor companii din domeniu.

sursa foto: www.wired.com