Вы здесь

Grupul media Tribune elimină 700 de posturi

25 ноября 2013
1460 просмотров

Reprezentanții grupului media american Tribune, care deţine şi cotidianul Los Angeles Times, a anunţat că va elimina 700 de posturi din rândul publicaţiilor sale, anunţă Mediafax.ro. Motivul pentru această decizie este criza prelungită prin care trece sectorul media, se mai arată în știre.

"Pe termen lung, vor avea loc mici reduceri în echipele editoriale", dar "majoritatea posturilor suprimate" vor viza alte funcţii decât cele de reporteri, precum cele comerciale sau din publicitate, a specificat directorul general al grupului, Peter Ligori, într-un interviu acordat pentru Los Angeles Times.

Încă din luna iulie a acestui an, reprezentanții Grupului Tribune au anunţat dorinţa de a separa activitatea ziarelor de cea a produselor audiovizuale ale trustului. Liderii Tribune spun că reducerile de posturi, care vor fi făcute în ianuarie, sunt menite să crească eficienţa şi să favorizeze tranziţia spre domeniul online.

Grupul Tribune a ieşit din faliment în 2012. În afară de Los Angeles Times, Tribune deţine Chicago Tribune, Baltimore Sun şi alte cinci mari cotidiene, dar şi o serie de posturi de radio şi de televiziune.

sursa foto: www.shutterstock. com