Вы здесь

România: Televiziunile și posturile radio primesc 15 milioane de euro de la Guvern pentru emisiuni culturale

15 июня 2015
1345 просмотров
Televiziunile și posturile de radio care produc și difuzează emisiuni de interes public cu specific de informare, educare și cultural vor fi susținute prin ajutoare de stat, în acest sens Guvernul alocând aproximativ 15 milioane de euro, informează Ziare.com.

Într-un comunicat remis Ziare.com, se arată că Guvernul a aprobat, printr-o OUG, "unele măsuri pentru susținerea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc și difuzează emisiuni cu specific de informare, educare și cultural de interes public".

"În acest scop, Guvernul a decis că operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanțare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015-31 decembrie 2016, însă va putea fi prelungită.

Schema de ajutor de stat se va elabora în conformitate cu legislația europeană în materie de ajutor de stat și va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, act normativ care va stabili criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum și procedura de acordare și monitorizare", se mai arată în comunicat.

 

Sursa text și foto: Ziare.com