Вы здесь

500 de jurnalişti de la Financial Times intră în grevă

27 января 2016
1258 просмотров
Jurnaliştii publicaţiei Financial Times au aprobat, marţi, organizarea unei greve de 24 de ore ca protest faţă de modificarea condiţiilor de pensionare, anunţă Sindicatul Naţional britanic al Jurnaliştilor (NUJ), notând că o astfel de acţiune, dacă va avea loc, va fi o premieră în 30 de ani.

În contextul blocării negocierilor cu reprezentanţii conducerii executive a companiei pe tema condiţiilor pe pensionare, angajaţii FT care sunt membri ai sindicatului s-au prounţat în proporţie de 92% în favoarea organizării unei greve de avertisment de 24 de ore, anunţă NUJ, catalogând drept "jaf" decizia grupului japonez Nikkei de a diminua fondurile de pensii.

"În cursul reuniunii desfăşurate marţi a fost condamnat refuzul conducerii Financial Times de a oferi condiţii echivalente de pensionare tuturor angajaţilor şi recentul anunţ conform căruia nu ar mai exista «spaţiu de manevră» în negocieri", se arată în moţiunea publicată de NUJ.

Aprobarea organizării unei greve de avertisment este doar un pas în cadrul procedurii de protest. Dacă va fi organizată, greva jurnaliştilor FT va fi prima de acest fel din ultimele trei decenii. Jurnaliştii cotidianului britanic Financial Times se pronunţaseră în favoarea grevei şi în noiembrie 2015.

Modificările vizate de mişcarea de contestare au fost propuse de noul proprietar al Financial Times, trustul media nipon Nikkei, care a achiziţionat compania de presă britanică în iulie 2015, pentru suma de 844 de milioane de lire (circa 1,2 miliarde euro).

Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor (NUJ) şi angajaţii FT acuză compania Nikkei de "eşec în onorarea promisiunilor de menţinere a condiţiilor de lucru". Grupul media japonez Nikkei este acuzat că a propus diminuarea fondului de pensii cu 4 milioane de lire anual (5,5 milioane de euro), în scopul acoperirii unor costuri de producţie.

Ziarul de business Financial Times a fost vândut în iulie de grupul britanic Pearson, care a deţinut această publicaţie prestigioasă timp de aproape 60 de ani, celei mai mari companii de media din Japonia, Nikkei, pentru 844 de milioane de lire sterline (circa 1,2 miliarde de euro). Grupul Pearson, care a devenit liderul mondial în domeniul publicaţiilor educaţionale, s-a aflat un an în negocieri care vizau o potenţială vânzare a cotidianului Financial Times.

Compania privată de media Nikkei, care deţine cotidianul The Nikkei, publicaţia japoneză de business cel mai bine vândută, cu 3,12 milioane de abonaţi, a reuşit să iasă învingătoare în urma acestor negocieri, în defavoarea rivalului german Axel Springer, un grup de media care şi-a dorit la rândul său să îşi includă în portofoliu ziarul Financial Times. Achiziţia Financial Times de către grupul Nikkei vine în contextul unor schimbări dramatice în industria internaţională de media. Ziarele se luptă cu declinul tirajelor şi al încasărilor din publicitate, în timp ce companiile digitale şi marile grupuri din zona online, precum Google, şi-au crescut interesul în zona business-ului de media şi a furnizării de ştiri.

Echipa editorială a Financial Times este formată din 500 de jurnalişti, care lucrează din peste 50 de locuri din lume. Financial Times a apărut pentru prima dată în 1888, ca un ziar de patru pagini, şi a fost cumpărat de grupul Pearson în 1957.

Sursa: www.romanialibera.ro
Sursa foto: www.romanialibera.ro