01 марта 2016
1792 просмотра
Limitarea concentrării proprietăţii pe piaţa mass-media este o pre-condiţie pentru un pluralism mediatic real, care ar avea efecte benefice atât pentru consumatorii de media (acces liber la o diversitate de opinii, inclusiv critice, despre realităţile din ţară şi din lume; reducerea impactului manipulărilor informaţionale), cât şi pentru instituţiile mass-media şi jurnaliştii înşişi (condiţii de concurenţă loială a companiilor şi produselor mediatice, repartizarea echitabilă a veniturilor din publicitate, oportunităţi de angajare pentru jurnalişti, ceea ce va spori libertatea lor de exprimare şi de transmitere a adevărului etc.). Din păcate, în Republica Moldova nimeni şi niciodată nu s-a ocupat la modul serios de limitarea concentrării proprietăţii în mass-media: până în anii 2000, problema nu era de mare actualitate, deoarece nici instituţii audiovizuale nu erau prea multe, din 2001 până în 2009 partidul-stat PCRM şi-a subordonat sursele media finanţate din bani publici şi o bună parte din mediile private, iar după 2009 piaţa media iniţial s-a fragmentat, apoi a urmat un proces de concentrare masivă care durează până acum şi care a redus la zero puţinele realizări democratice de până acum.
Sforţările din ultima vreme ale unor politicieni moldoveni care se declară public împotriva concentrării media, dar care nu urmăresc decât mimarea reformei pentru a acoperi interesele oligarhilor care îi controlează, amintesc foarte mult de încercarea de a inventa bicicleta, în condiţiile în care ea a fost inventată demult. Nu este suficientă limitarea numărului de licenţe pe care le poate deţine o persoană, în situaţia în care aceeaşi persoană are libertatea de a deţine proprietăţi media prin intermediului rudelor sau a unor interpuşi. Nu este suficientă limitarea numărului de licenţe ale unui proprietar, în situaţia în care acesta poate deţine pachete mai mici de acţiuni în alte zeci de companii media, influenţând astfel politica editorială a acestora. Nu este suficientă limitarea numărului de licenţe fără limitarea cotelor de piaţă ale radiodifuzorilor care deţin acum o poziţie preponderentă în formarea opiniei publice.
Există practici europene care au adus efectele scontate şi au limitat concentrarea, de exemplu, aceeaşi legislaţie a României, care conţine câteva articole consistente cu reglementări juridice ale regimului proprietăţii în domeniul audiovizualului. Aceste prevederi trebuie doar preluate cu uşoare adaptări, fără a inventa “bicicleta moldovenească”.
Sforţările din ultima vreme ale unor politicieni moldoveni care se declară public împotriva concentrării media, dar care nu urmăresc decât mimarea reformei pentru a acoperi interesele oligarhilor care îi controlează, amintesc foarte mult de încercarea de a inventa bicicleta, în condiţiile în care ea a fost inventată demult. Nu este suficientă limitarea numărului de licenţe pe care le poate deţine o persoană, în situaţia în care aceeaşi persoană are libertatea de a deţine proprietăţi media prin intermediului rudelor sau a unor interpuşi. Nu este suficientă limitarea numărului de licenţe ale unui proprietar, în situaţia în care acesta poate deţine pachete mai mici de acţiuni în alte zeci de companii media, influenţând astfel politica editorială a acestora. Nu este suficientă limitarea numărului de licenţe fără limitarea cotelor de piaţă ale radiodifuzorilor care deţin acum o poziţie preponderentă în formarea opiniei publice.
Există practici europene care au adus efectele scontate şi au limitat concentrarea, de exemplu, aceeaşi legislaţie a României, care conţine câteva articole consistente cu reglementări juridice ale regimului proprietăţii în domeniul audiovizualului. Aceste prevederi trebuie doar preluate cu uşoare adaptări, fără a inventa “bicicleta moldovenească”.