Вы здесь

Studentii din Balti au invatat cateva reguli de ”igiena informationala”

29 апреля 2016
1633 просмотра
Educația mediatică și rolul acesteia în combaterea propagandei și manipulării prin intermediul mass-media a constituit subiect de discuție în cadrul unei noi întâlniri din  ciclul European cafe. Evenimentul a avut loc miercuri, 27 aprilie, în incinta Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, unde studenții i-au avut drept oaspeți pe expertul media, Ion Terguță, Ivan Sveatcenko, redactor șef-adjunct al portalului NewsMaker.md, Olga Bulat, reporteră la Ziarul de Gardă și Ruslan Mihailevschi, redactor-șef al ziarului ”SP” din Bălți. 
Ion Terguță, care a moderat această întâlnire, le-a explicat participanților ce este educația mediatică și de ce este important să avem cunoștințe în acest domeniu. Ivan Sveatcenko le-a vorbit tinerilor despre politicieni, care  ”mint întotdeauna” și, din acest motiv, cititorii trebuie să fie foarte atenți la detalii pentru a nu se lăsa manipulați. ”Noi lucrăm pentru cititori, nu pentru politicieni și de aceea oferim posibilitate tuturor surselor să se expună, astfel încât consumatorul de informații să-și poată face o părere”, a subliniat Sveatcenco. Jurnalistul s-a referit și la rubrica ”Stop fals”, susținută de NewsMaker în cadrul unei campanii cu aceeași denumire, care își propune să combată informația falsă și tendențioasă din presa națională și internațională. 
Potrivit Olgăi Bulat, politicienii știu că oamenii cred în ceea ce văd la televizor și folosesc acest instrument pentru a ajunge la alegător și a-l atrage de partea sa, astfel încât la momentul potrivit să îi ofere și votul. 
Ruslan Mihailevschi le-a povestit studenților cum reușește un ziar local să se mențină pe piață și să rămână echidistant în condițiile în care nu doar politicienii de rang național, dar si cei de nivel local încearcă să atragă presa de partea lor. ”Au existat mai multe tentative de acest fel și asupra ziarului ”SP”. În astfel de cazuri ai de ales între a te vinde, a închide ziarul sau a continua să lupți și să supraviețuiești”, le-a spus el tinerilor. Ruslan Mihailevschi le-a oferit participanților la European cafe câteva reguli de “igienă informațională”, care să-i ferească de  manipulare, cum ar fi: să consulte mai multe mijloace de informare; să rețină că media echidistantă prezintă opinia mai multor surse; să aibă o atitudine critică față de ceea ce citesc în presă; să fie vigilenți atunci când presa etichetează și discriminează.
Pe parcursul discuțiilor, participanții au intervenit cu opinii și au adresat întrebări invitaților referitor la activitatea instituțiilor media pe care le reprezintă, din ce bani își mențin activitatea, dacă au primit oferte de la politicieni etc. 
În încheiere, expertul media Ion Terguță s-a referit și la site-ul www.mediacritica.md, lansat recent de Centrul pentru Jurnalism Independent, aducându-l drept exemplu de combatere a fenomenului propagandei și manipulării în presă, precum și de cultivare a spiritului critic al consumatorilor de media.

Întâlnirile pentru tineri „European Cafe” au loc periodic în diferite localități din Republica Moldova. Acestea se desfășoară în cadrul proiectului ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare din Republica Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  este prima organizație de media care acordă asistenţă jurnaliştilor şi instituţiilor media din Republica Moldova, avînd scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație mediatică.