Вы здесь

Cât de credibilă este presa? Se întreabă liceenii din Telenești

25 ноября 2016
3726 просмотров
O nouă lecție de educație mediatică, organizată pe 23 noiembrie la Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din satul Căzănești, raionul Telenești, i-a antrenat pe elevi în discuții constructive despre presă. De data aceasta, cei peste 50 de tineri care s-au întâlnit cu jurnalista Liliana Barbăroșie au dorit să afle cum funcționează o instituție de presă, ce rol îi revine mass-mediei în societate și, în general, cât de credibilă este astăzi presa autohtonă.

Jurnalista Liliana Barbăroșie le-a explicat participanților cum pot fi depistate falsurile în materialele jurnalistice și cum să diferențiem  știrile bune de cele manipulatoare. .„O știre profesionistă trebuie să se bazeze de fapte, nu pe opinii, să aibă cel puțin două surse echilibrate și să răspundă la întrebările de bază: Cine? Ce? Unde? Când? Cum și De ce?”, a subliniat jurnalista. În sprijinul acestor afirmații, elevii au vizionat  spoturile video produse de CJI: „Despre știre, pe înțelesul tuturor”; Știi ce media consumi?; „Să nu ne creadă proști”, care promovează corectitudinea jurnalistică, ajutând consumatorii de media să se  protejeze de manipularea informațională.

Tinerii au fost interesați de problema monopolizării din mass-media, precum și de modalitățile de depistare a falsurilor din presă. În context, ei și-au expus opiniile vizavi de posturile tv și publicațiile din care se informează, care din ele ar fi independente și care afiliate politic.
 Elevul Cătălin Carp susține că participarea la această întâlnire l-a ajutat să înțeleagă că  nu toate posturile tv  informează corect, ”de aceea ar trebui să consultăm mai multe surse, pentru a nu fi manipulați”.

De aceeași părere este și colega sa, Eugenia Ciurcă: „Astfel de activități sunt importante pentru toți cei care nu au alte surse de informare, decât televiziunea, iar unele posturi tv aparțin politicienilor și sunt folosite de ei în interese politice”.
Această activitate a fost ultima din cadrul Campaniei CJI „Cheamă-ne în școala ta!” din anul 2016.

Lecțiile de educație mediatică sunt parte a proiectului „Promovarea educației mediatice și a standardelor profesioniste în presă pentru un public informat”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova/Programul Mass-media.

CJI  este prima organizație de media care acordă asistenţă jurnaliştilor şi instituţiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație mediatică.