Вы здесь

Judecătoria din Kiev a suspendat difuzarea unor posturi TV rusești în Ucraina

26 марта 2014
2807 просмотров

Instanța de judecată din Kiev a hotărât să suspende temporar transmisiunea posturilor TV rusești pe perioada procesului intentat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) împotriva companiei care retransmite aceste canale. În proces sunt vizate posturile de televiziune Pervîi Kanal, Rossia 24 şi NTV, anunță Interfax.ru.

Anunțul a fost făcut de adjunctul secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSA) și fosta prezentatoare TV Victoria Siumar.

Anterior, CNSA a dispus Serviciului de Securitate din Ucraina și Procuraturii Generale efectuarea unei anchete care trebuia să stabilească dacă activitatea posturilor TV rusești pe teritoriul ucrainean corespund legislației acestei țări. Potrivit Victoriei Siumar, Serviciul de Securitate Ucrainean împreună cu Procuratura Generală ar trebui să verifice ”dacă au avut loc instigări la ură interetnică, îndemnuri la război sau la separatism”.

Aceasta a mai declarat că CNA din Ucraina a sesizat justiția referitor la activitatea posturilor TV rusești. Procesul de judecată se va desfășura săptămâna aceasta.

În 6 martie, CNSA a sesizat CNA referitor condițiile de licențiere a posturilor de televiziune rusești care, potrivit CNSA, încalcă legislația ucraineană. O zi mai târziu, CNA a recomandat operatorilor de retransmisie să oprească difuzarea serviciilor de programe ale posturilor de televiziune Vesti, Rossia-24, ORT și RTR Planeta până la momentul în care programele lor se vor conforma normelor legale.

În 11 martie, CNA a cerut ca furnizorii de servicii TV să înceteze retransmisia acestor posturi TV până la ora 19.00 din aceeași zi. Până la ora 12.00, jumătate din operatori suspendaseră difuzarea canalelor menționate.

sursa foto: www.rt.com