Вы здесь

CJI invită jurnaliștii la lansarea celui de-al 6-lea raport de monitorizare despre manipularea și încălcarea normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton

20 июня 2017
1321 просмотр
Centrul pentru Jurnalism Independent vă invită joi, 22 iunie, ora 10.00, la o conferință de presă în cadrul căreia va fi lansat cel de-al șaselea raport de monitorizare intitulat „Elemente de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton” (1 aprilie  2017 - 1 iunie 2017).

Patru din cele 11 instituții media monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent în lunile aprilie și mai 2017 au dat dovadă de părtinire la scrierea știrilor, exprimându-și în text sprijinul față de un anumit partid, au exagerat faptele și au distorsionat mesajul surselor prin trunchierea declarațiilor. Acestea sunt câteva dintre concluziile celui de-al șaselea raport de monitorizare realizat de experta media Viorica Zaharia.

Printre subiectele monitorizate se numără condamnarea lui Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare, părăsirea majorității parlamentare de către deputatul liberal Lilian Carp, adoptarea în prima lectură a proiectelor de modificare a sistemului electoral, precum și Marșul solidarității „Fără frică!”. 

Conferinţa de presă va avea loc la Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
Vă rugăm să confirmați participarea dvs. la adresa electronică: czavatin@ijc.md sau la numărul de telefon: 022 213 652. Persoană de contact: Cristina Zavatin, coordonatoare de programe, Departamentul Media Azi și Cercetare, CJI.
______________
Conferința de presă este realizată în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia VIP a Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).