Вы здесь

Trei jurnaliști au părăsit CNN după retractarea unui articol publicat

27 июня 2017
1265 просмотров
Trei jurnaliști, inclusiv editorul-șef al noului departament de investigații, au demisionat de la CNN după ce un articol legat de Rusia a fost inițial publicat, apoi retras, anunță CNN Money.
 
Thomas Frank, autorul materialului; Eric Lichtblau, editor în departament; și Lex Haris, care superviza departamentul, au plecat de la CNN.

„În urma retractării articolului publicat pe CNN.com, CNN a acceptat cererile de demisie depuse de jurnaliștii implicați în publicarea materialului respectiv”, a declarat un purtător de cuvânt luni, 26 iunie.

O anchetă internă a conducerii CNN a relevat că unele proceduri editoriale standard nu au fost aplicate la publicarea articolului, precizează surse din instituția media familiarizate cu rezultatele anchetei.

Materialul, care anunța investigarea de către Congresul american a unui „fond de investiții rusesc care are legături cu persoane din administrația Trump” cita o singură sursă anonimă. Acest tip de materiale trece de regulă aprobarea mai multor departamente CNN, printre care cele de verificare a datelor, de standarde jurnalistice și de legislație, înainte de a fi publicat.

Articolul privind fondul de investiții rusesc și oficialii din administrația Trump nu a fost preluat pe canalele CNN, însă a fost publicat online și distribuit pe rețelele de socializare. Vineri, 23 iunie, una din persoanele menționate în material și aliatul lui Donald Trump, Anthony Scaramucci, a contestat articolul, spunând că nu a făcut „nimic greșit”. Materialul a fost revizuit și retras de pe website, fiind înlocuit cu o notă editorială însoțită de scuze adresate lui Scaramucci, care le-a acceptat ulterior.

Plecarea celor trei jurnaliști i-a luat prin surprindere pe colegii lor, dată fiind reputația acestora. Frank a lucrat pentru publicațiile USA Today și Newsday, specializându-se pe investigații și războiul din Irak înainte de a veni la CNN, iar Lichtblau a fost parte a echipei The New York Times care a câștigat premiul Puilitzer în 2006.

Haris, care fusese anterior director executiv al CNNMoney, și-a explicat demisia printr-o declarație: „Vineri, CNN a retras un articol publicat de echipa mea. Ca editor executiv al echipei, am demisionat. Am lucrat la CNN din 2001 și sunt sigur de un lucru: este o instituție care pune acuratețea și corectitudinea mai presus decât orice altceva. Plec, dar voi lua cu mine aceste principii oriunde voi merge.”

Sursa: CNNMoney (New York)
Sursa foto: CNNMoney (New York)