Вы здесь

Termen extins: CJI angajează doi experți pentru evaluarea cadrului juridic în domeniul mass-media

27 декабря 2017
2085 просмотров
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) angajează doi experți naționali pentru evaluarea cadrului legal ce reglementează domeniul mass-media.

 Obiectivele studiului:
• Analiza situației curente din sfera mass-media, bazată pe rapoarte relevante, date statistice, interviuri cu persoane relevante;
• Evaluarea cadrului legal autohton și raportarea acestuia la bunele practici europene;
• Analiza mecanismelor menite să asigure și să protejeze activitatea mass-media și transparența în acest domeniu.
• Recomandarea unor mecanisme noi, fezabile/optime, cu justificările de rigoare.
 
Criterii de selectare:
• Studii universitare în drept, jurnalism, științe politice și sociale sau alte domenii relevante;
• Experiență în elaborarea studiilor analitice și analiza legislației naționale și internaționale;
• Abilități de elaborare a metodologiilor de cercetare, scriere de rapoarte;
• Disponibilitatea de a lucra în echipă, de a analiza și comenta capitolele pregătite de cel de-al doilea co-autor (peer review);
• Deschidere și receptivitate față de comentariile critice și rescrierea anumitor capitole, în caz de necesitate.
 
Dosarul va include:

  • CV-ul cu accentuarea experienței de elaborare a studiilor și/sau analizelor;
  • Conceptul studiului: structura, metodologia, lista persoanelor, instituțiilor și surselor care urmează să fie consultate la elaborarea studiului;
  • Oferta financiară detaliată.
 
Dosarul va fi expediat la adresa de email mlu@ijc.md sau prezentat la Centrul pentru Jurnalism Independent, (Chișinău, MD-2012, str. Șciusev 53). Termen limită – 9 ianuarie 2018.
 
Informații suplimentare la numărul de telefon – 022 227 539. Persoană de contact – Zinaida Gheața, coordonatoare de programe, Departamentul Politici și Legislație Media.
 
Evaluarea cadrului juridic este realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, în calitate de partener, în cadrul proiectului Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), implementat de Internews și finanțat de USAID. Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Moldova, oferindu-le cetățenilor acces la o diversitate de perspective și contribuind la formarea unui sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare.