Вы здесь

Franța: Parlamentul adoptă două legi cotroversate anti fake-news

22 ноября 2018
28557 просмотров
Parlamentul francez a adoptat marţi seară, printr-un vot al Adunării Deputaţilor, două propuneri de lege controversate ce vizează combaterea ''manipulării informaţiei'' în perioadele electorale, texte considerate ''ineficiente'' şi ''potenţial periculoase'' de către opoziţie, scrie Agerpres.ro cu referire la AFP.

După două respingeri în Senat şi eşecul unui compromis între cele două camere legislative, deputaţii au avut ultimul cuvânt asupra acestor texte.

Proiectele de legi, dorite de preşedintele Emmanuel Macron, care au fost ţinta unor zvonuri în campania prezidenţială, au fost aprobate cu votul majorităţii formate din La République en marche (LREM) şi centru (MODEM).

Conform prevederilor adoptate, un candidat sau un partid va putea sesiza un judecător pentru a cere încetarea difuzării de ''informaţii false'' în timpul ultimelor trei luni înaintea unui scrutin naţional. Totodată, platformelor digitale (Facebook, Twitter etc.) li se impun obligaţii de transparenţă atunci când difuzează conţinuturi plătite.

De asemenea, Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA) va putea suspenda difuzarea serviciilor de televiziune controlate ''de un stat străin sau sub influenţa'' acelui stat dacă difuzează ''în mod deliberat informaţii false de natură să altereze sinceritatea scrutinului''.

Macron anunţase în ianuarie, cu ocazia urărilor sale către presă, că vrea ''să facă să evolueze dispozitivul nostru juridic pentru protejarea vieţii democratice de aceste ştiri false''.

Într-o aluzie de-abia voalată la media ruse RT şi Sputnik, el a denunţat ''această propagandă articulată cu mii de conturi pe reţelele sociale'', care, ''într-o clipă'', răspândesc ''minciuni inventate''.

În Adunarea Naţională, textele au produs clivaje. Formaţiunile de opoziţie de dreapta şi de stânga au votat contra ori s-au abţinut, denunţând legi ''inutile'' şi arătând spre ''un risc'' mai ales pentru libertatea de exprimare.

Asociaţii şi sindicate ale jurnaliştilor s-au declarat preocupate de o posibilă ''cenzură''.

În centrul polemicii s-a aflat însăşi definiţia a ceea ce înseamnă ''fake news''. Potrivit definiţiei adoptate, ''informaţiile false'' sunt ''alegaţii sau acuzaţii inexacte sau înşelătoare despre un fapt de natură să altereze sinceritatea scrutinului''.

Sursa foto: www2.assemblee-nationale.fr