Вы здесь

Revista presei internaționale

15 ноября 2019
799 просмотров
Turcia

Pe 12 noiembrie, ziarul francez Le Monde a publicat un articol despre arestarea jurnalistului turc Ahmet Alta, la o săptămână de la eliberarea acestuia din închisoare. Ahmet Alta și un alt jurnalist, Nazli Ilicak, pe care Curtea din Istanbul i-a condamnat la zece ani de închisoare, pe motiv că ar fi ajutat unui grup terorist, au fost eliberați pe 4 noiembrie. Cu toate acestea, procurorul a făcut apel împotriva eliberării și îl suspectează pe Alta de legături cu predicatorul acuzat de terorism Fethullah Gülen, pe care Ankara îl acuză că ar fi ordonat tentativa de răsturnare a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

Rusia

Pe 13 noiembrie, site-ul Radio Free Europe a publicat un articol privind un proiect de lege care ar extinde, în Rusia, statutul de „agenți străini” asupra jurnaliștilor care lucrează pentru organizații străine. În prezent, în conformitate cu Legea privind agenții străini adoptată în 2012, după cel mai important val de manifestări anti-guvernamentale, organizațiile media străine, precum și „toate ONG-urile care primesc finanțare străină” sunt etichetate ca fiind agenți străini și, prin urmare, trebuie să se înregistreze astfel .
De fapt, legiuitorul Leonid Levin a declarat că persoanele fizice vor fi considerate agenți străini dacă vor coopera cu organizații media străine, precum și dacă vor primi bani de la acestea; mai ales dacă activitatea lor are legătură cu situația politică și socială din Federația Rusă.


Lawmaker Leonid Levin

Ucraina

Într-un articol publicat pe 12 noiembrie, rețeaua independentă de presă Euractiv a informat despre decizia președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky de a elabora rapid un proiect de lege privind mass-media. Președintele a ordonat să fie elaborată o lege care să reglementeze activitățile media în Ucraina, pentru a crește responsabilitatea presei și pentru a preveni controlul rusesc asupra mass-mediei ucrainene. Noua lege ar trebui să fie un instrument împotriva dezinformării, a știrilor false și manipulării. Decretul președintelui Zelensky apare după un fals atac terorist la TV, inițiat de un grup de jurnaliști nemulțumiți de presiunile guvernului asupra activității lor.


File photo. Ukrainian showman, comedian and presidential candidate Volodymyr Zelenskiy speaks to the media outside a polling station in Kyiv, 31 March 2019. [Stepan Franko/EPA/EFE]

UE

Pe 14 noiembrie, site-ul independent The Shift a publicat articolul „EU must intervene to protect journalists against SLAPP” (UE trebuie să intervină pentru a proteja jurnaliștii împotriva SLAPP) în care se relatează despre întâlnirea a 80 de participanți ai mișcării anti SLAPP (Proces Strategic împotriva Participării Publice). Politicieni, avocați, jurnaliști și activiști și-au expus opiniile privind modul în care trebuie să acționeze împotriva proceselor menite să reducă la tăcere jurnaliștii. Numeroase corporații, politicieni și oameni de afaceri încearcă să oprească investigațiile sau criticile la adresa lor din partea presei. Ei îi amenință pe jurnaliști cu procese de judecată costisitoare, pe care aceștia știu că nu le pot câștiga, iar în cele din urmă renunță la critică și la cercetare. Participanții la eveniment și-au împărtășit expertiza în legătură cu eventualele soluții legislative anti-SLAPP și au discutat despre unele mecanisme care ar putea fi adoptate de instituțiile europene pentru a limita abuzurile unor prevederi legale, cum ar fi cele ce vizează defăimarea etc.

Știrile au fost selectate și prezentate de Melanie Michelot, voluntară la  European Solidarity Corps.