Вы здесь

Unul dintre inculpații în cazul asasinării jurnalistului slovac de investigații Jan Kuciak şi a logodnicei sale şi-a recunoscut vina

13 января 2020
782 просмотра
Miroslav Marcek, unul dintre cei patru inculpaţi în procesul asupra asasinării în 2018 a jurnalistului slovac de investigaţii Jan Kuciak şi a logodnicei sale, şi-a recunoscut luni crima în instanţă, scrie Agerpes.ro cu referire la Reuters.

Alţi doi inculpaţi, între care şi omul de afaceri Marian Kocner, care sunt acuzaţi că au comandat asasinatul, au spus că sunt nevinovaţi.

Al patrulea inculpat nu a făcut nicio declaraţie la audierea de luni.

Un tribunal din Slovacia a condamnat la 30 decembrie la 15 ani de închisoare un bărbat acuzat de implicare în asasinarea jurnalistului, una dintre cele cinci persoane inculpate pentru această crimă şi singurul la acel moment care a recunoscut implicarea în crimă.

Jan Kuciak şi logodnica sa Martina Kusnirova, amândoi în vârstă de 27 de ani, au fost împuşcaţi mortal în locuinţa lor de la periferia Bratislavei, la 21 februarie 2018, într-o perioadă în care jurnalistul, care lucra pentru portalul Aktuality, realiza o anchetă legată de activităţile lui Marian Kocner, un prosper antreprenor în domeniul investiţiilor financiare şi imobiliare.

Dublul asasinat în stil mafiot a declanşat ample manifestaţii împotriva guvernului condus de premierul Robert Fico, care a sfârşit prin a-şi da demisia, şi a deschis calea spre alegerea la preşedinţia slovacă a avocatei liberale şi militantei anticorupţie Zuzana Caputova, în martie.

La 19 decembrie, în cadrul unei audieri preliminare, tribunalul penal special de la Pezinok, lângă Bratislava, a decis ca procesul împotriva lui Kocner şi a trei dintre complicii acestuia, acuzaţi de asasinarea jurnalistului şi a logodnicei sale, să înceapă la 13 ianuarie.

Marian Kocner, în vârstă de 56 de ani, urmărit separat pentru operaţiuni financiare suspecte şi fraudă fiscală, este cunoscut pentru ostilitatea sa faţă de ziarişti, pe care avea obiceiul să-i insulte şi să-i ameninţe.

În imagine Miroslav Marček. Sursa foto: TASR - Michal Svítok