Вы здесь

Scandal în corpul de presă al Departamentului de stat american

28 января 2020
616 просмотров
Un reporter al postului public de radio NPR a fost exclus din grupul de jurnaliști care-l va însoți pe secretarul de stat american Mike Pompeo în noul său turneu diplomatic la Londra, în Ucraina, Belarus și Asia Centrală, scrie europalibera.org.

NPR și Asociația jurnaliștilor acreditați la Departamentul de stat au criticat decizia , susținând că este un gest de răzbunare al secretarului de stat pentru recentul scandal provocat de interviul cu NPR pe care l-ar fi întrerupt brusc după numai zece minute.

Potrivit jurnalistei care-l intervieva, Mike Pompeo a întrerup nervos interviul după ce l-a întrebat despre Ucraina și i-a cerut să explice de ce Departamentul de stat nu s-a ridicat în apărarea fostei ambasadoare americane la Kiev Marie Yovanovitch.

Înainte de a fi demisă, Yovanovitch a fost ținta unei campanii de calomnii, care – susține fosta diplomată – fusese orchestrată de avocatul personal al președintelui Trump.

Mike Pompeo. Sursa foto: EPA EFE