Вы здесь

Au rămas trei zile pentru a vă înregistra la hackathonul media Puterea a cincea, ediţia a VI-a (online)

30 июля 2020
1055 просмотров
Echipe formate din jurnalişti, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, consumatori media se pot înregistra cu o idee de proiect până pe data de 1 august 2020 pentru a participa la hackathonul media Puterea a cincea - ediția a VI-a cu tema Educaţie media: analizăm, conștientizăm, creăm.  Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi se va desfăşura în perioada 7-9 august 2020, în format online. 

La ediţia din acest an a hackathonului, participanţii sunt încurajaţi să creeze instrumente ce vor putea fi utilizate de cadrele didactice la orele de Educaţie pentru media, curs opţional lansat în 2017. Totodată, aceste instrumente vor contribui la dezvoltarea gândirii critice în rândul elevilor. Pentru a afla mai multe despre educaţia media şi diverse instrumente utile pentru consumatorii de informaţii, vă invităm pe platforma Educaţie mediatică, creată de CJI.

Participanţii vor avea la dispoziţie două zile pentru a-şi dezvolta proiectele în echipe şi a prezenta produsele demo. Pe durata hackathonului, experţii şi mentorii invitaţi vor oferi participanților consultanţă şi expertiză în format online pentru a-şi dezvolta proiectele. După lansare, instrumentele realizate vor fi făcute publice şi vor fi gratuite pentru utilizatori. 

Toate echipele înscrise în competiție vor beneficia, la alegere, de abonamente la una din platformele: Zoom, Tilda, Miro, Storyboard That, Adobe Photoshop, Animation, Kahoot, Classtime, MindMeister sau Mentimeter. Patru echipe care vor prezenta cele mai interesante proiecte vor fi desemnate câştigătoare de către juriu şi vor beneficia de granturi în valoare de 4250 de dolari fiecare pentru dezvoltarea şi implementarea ulterioară a ideilor.  

Formularul de înregistrare, detalii despre programul acestei ediții și regulile de participare le găsiți pe site-ul oficial al evenimentului: http://hackathon6.media-azi.md/.  

A şasea ediţie a hackathon-ului media Puterea a cincea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii și responsabilităţii în Moldova (MEDIA-M)”, finanţat de USAID şi UK Aid şi implementat de Internews în Moldova.