Вы здесь

/Raport UNESCO/ Creştere puternică a numărului de agresiuni comise împotriva jurnaliştilor

14 сентября 2020
863 просмотра
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a tras luni un semnal de alarmă în ceea ce priveşte o creştere puternică a numărului de agresiuni comise împotriva jurnaliştilor în timpul manifestaţiilor pe plan mondial, mai ales din partea forţelor de ordine, scrie agerpres.ro cu referire la AFP.

Potrivit UNESCO, care publică luni un raport asupra acestei probleme, există „o tendinţă mai amplă de utilizare ilegală a forţei de către poliţie şi forţele de securitate în timpul ultimilor cinci ani în lume".

În timp ce în 2015 UNESCO a numărat în jur de 15 manifestaţii în timpul cărora jurnalişti au fost împiedicaţi să-şi exercite meseria, bilanţul a crescut de peste două ori în 2019, cu 32 de manifestaţii.

Iar acest nivel riscă să fie cu uşurinţă depăşit anul acesta, pentru că, între ianuarie şi iunie 2020, „21 de manifestaţii au fost marcate de atingeri aduse libertăţii presei, inclusiv de marşuri în timpul cărora jurnalişti au fost agresaţi, arestaţi şi chiar ucişi".

Potrivit UNESCO, aceste date sugerează că „s-a trecut de un nou prag îngrijorător, ce dezvăluie o ameninţare importantă şi în creştere la adresa libertăţii mass-media şi a libertăţii de acces la informaţie în toate regiunile lumii".

Un alt fapt îngrijorător este acela că, în ultimii cinci ani, zece jurnalişti au fost ucişi în timp ce transmiteau de la manifestaţii în curs, dezvăluie agenţia ONU.

Sursa foto: UNESCO