28 сентября 2020
1139 просмотров
Partenerii media ai Centrului pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Înţelegerea audienţei prin suport digital” – Locals, Observatorul de Nord, Wind şi Ştiri pozitive, împreună cu experţii internaţionali Natalia Belogrudova şi Serge Sakharau, şi-au împărtăşit experienţa de conlucrare în domeniul sporirii audienţei, creşterii veniturilor şi îmbunătăţirii conţinutului pe parcursul anului 2020. Evenimentul s-a desfăşurat în format online pe data de 25 septembrie.
În lunile mai-iunie, Natalia Belogrudova şi Serge Sakharau au furnizat consultaţii online celor patru instituţii media, oferindu-le sugestii şi recomandări pentru creşterea audienţei în funcţie de necesităţile fiecărei redacții. Timp de două zile, experţii s-au aflat virtual în redacţiile media ale partenerilor proiectului și le-au dat sfaturi pentru ca să devină cât mai sustenabili şi să ofere cititorului informaţii diverse, într-un format atractiv.
„Astăzi, jurnalismul nu este doar despre scrierea textelor, jurnalism înseamnă interacţiune cu publicul. Cu cât mai multe instrumente de interacţiune cu cititorul vom utiliza, cu atât vom avea o audienţă mai mare. Suportul oferit în cadrul unor astfel de proiecte trebuie să-l priviţi ca pe o posibilitate de a schimba ceva în redacţiile voastre, de a experimenta şi de a aduce în acest mod plus-valoare redacţiei. Partenerii cu care am lucrat sunt foarte diferiţi, atât ca auditoriu, cât şi ca scopuri pe care şi le-au propus. În cadrul consultaţiilor am încercat să le arăt unde pot face schimbări, pentru ca auditoriul să-i iubească şi să le fie loial”, a spus Natalia Belogrudova de la Sankt Petersburg.
Pentru Serge Sakharau, fondator şi redactor-şef al publicaţiei CityDog.by din Minsk, Belarus, anul 2020 a fost anul în care a descoperit Moldova. „În calitate de expert, este foarte important nu doar să ajut şi să inspir partenerii cu care lucrez, dar să fiu şi eu, la rândul meu, inspirat de ei. În cadrul acestor consultaţii şi întâlniri virtuale am fost foarte inspirat şi surprins plăcut de toate echipele cu care am lucrat, de entuziasmul lor şi de dorinţa de a deveni mai buni. Partea mea de consultanţă s-a referit la monetizare şi conţinut, teme care consider că se completează reciproc şi depind una de alta. Mă bucur că am reuşit să le ofer redacţiilor media sugestii care mai apoi le-au ajutat să-şi sporească audienţa”, a menţionat Serge Sakharau.
Ana Dubeli, directoarea portalului Locals.md, susţine că experţii au ajutat echipa Locals să-şi regândească auditoriul, să-şi pună în permanenţă întrebări unde se află şi ce scopuri urmăresc. „Nu poţi să scrii despre tot şi despre toate. Este important să ai un scop şi un punct-cheie către care să tinzi. De asemenea, am conştientizat că nu este important să aducem toţi cititorii pe site, ci este mult mai important să dezvoltăm diverse proiecte pentru auditorii-ţintă pe diverse platforme. Trebuie să lăsăm cititorul acolo unde îi este comod să citească”, a concluzionat Ana Dubeli.
Pentru echipa Observatorului de Nord, proiectul „Înţelegerea audienţei prin suport digital” a reprezentat un motiv pentru a depăşi rutina zilnică şi a identifica noi formate de interacţiune cu publicul. „Deşi avem o experienţă solidă pe piaţa media din Moldova, am ajuns la etapa când trebuie să ne adaptăm noilor realităţi, să învăţăm şi să dezvoltăm noi modalităţi pentru a ajunge la cititor”, a menţionat directoarea redacţiei, Elena Cobăsneanu.
Elena Cernicova, directoarea portalului Wind.md, o instituţie media creată la finele anului 2019, susţine că anul 2020 a fost unul foarte important pentru instituţia pe care o reprezintă. „Suportul oferit în cadrul proiectului ne-a ajutat nu doar să înţelegem cine este cititorul nostru, dar şi să punem temelia unei dezvoltări sustenabile a portalului Wind. Scriem despre femei şi despre oamenii care iubesc şi apreciază Moldova. Faptul că am devenit mai vizibili pe piaţa media ne-a permis să stabilim noi parteneriate, iar asta nu ne face decât să fim încrezători că proiectul nostru este unul viabil, chiar dacă este la început de cale”, a spus Elena Cernicova.
Portalul Ştiri pozitive a reuşit pe parcursul acestui an să-şi diversifice audienţa prin crearea unei rubrici noi - „A face din pasiune afaceri”. „Proiectul ne-a oferit posibilitatea să conştientizăm şi să reconceptualizăm ce facem şi pentru cine facem şi, cel mai important, dacă merită să continuăm”, a menţionat fondatorul portalului Ştiri pozitive, Igor Guzun.
Deşi anul 2020 a fost cu multe provocări, reprezentanta Internews, Sasha Skotarenko, şi-a exprimat speranţa că suportul financiar şi consultaţiile oferite de experţi în cadrul proiectului au ajutat partenerii media să treacă mai uşor peste dificultăţi. „Ne bucurăm că fiecare dintre dvs. aţi reuşit să găsiţi sens în tot ceea ce faceţi, iar ideile şi sugestiile noastre de sporire a audienţei au ajuns într-un sol fertil”, a concluzionat Sasha Skotarenko.
Pe parcursul anului 2020, cele patru instituţii media au obţinut granturi în valoare de 5000 de euro fiecare pentru implementarea iniţiativelor privind sporirea audienţei şi creşterea veniturilor.

Proiectul „Înţelegerea audienţei prin asistenţă digitală” este implementat de CJI cu suportul Internews şi finanţat de Suedia. Proiectul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea calităţii conţinutului media şi a sustenabilităţii financiare a instituţiilor de presă printr-o mai bună înţelegere a necesităţilor publicului.