Вы здесь

​Organizațiile partenere ale Platformei Consiliului Europei se arată îngrijorate cu privire la restricțiile impuse jurnaliștilor care reflectă conflictul din Nagorno Karabah

02 ноября 2020
499 просмотров
Mai multe organizații partenere ale Platformei Consiliului Europei pentru promovarea jurnalismului și siguranța jurnaliștilor și-au exprimat îngrijorarea, printr-o declarație publică, cu privire la riscurile continue de rănire și vătămare a reprezentanților mass-media care reflectă conflictul armat din Nagorno-Karabah.

„Suntem, de asemenea, îngrijorați de faptul că restricțiile arbitrare, impuse de autoritățile de stat implicate în conflict, reprezintă o intervenție nejustificată în capacitatea jurnaliștilor de a-și îndeplini rolul important de informare a publicului prin intermediul unor reportaje independente și libere”, se spune în apelul public lansat săptămâna trecută.

În context, organizațiile semnatare au reamintit autorităților din Azerbaidjan și Armenia despre obligațiile și garanțiile pe care și le-au asumat cu privire la protecția jurnaliștilor în situații de conflict, în conformitate cu dreptul internațional umanitar și dreptul internațional. Una dintre prevederile respective se referă la faptul că jurnaliștii și alți lucrători din mass-media care operează în zone de conflict armat trebuie să fie tratați și protejați de rândul cu alți civili și să li se permită să își desfășoare activitatea independent, fără interferențe nejustificate.

Printre cei 11 semnatari ai declarației se numără Asociația Jurnaliștilor Europeni, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, Reporteri fără Frontiere și altele.

Sursa foto: coe.int