Вы здесь

Țările în care jurnaliști sunt uciși, iar ucigașii sunt la libertate. CPJ a prezentat Indicele global al impunității 2020

06 ноября 2020
592 просмотра
Progresul privind reducerea numărului crimelor împotriva jurnaliștilor din întreaga lume este instabil. El ar putea fi zădărnicit de deciziile controversate ale instanțelor de judecată și din cauza lipsei acțiunilor corespunzătoare din partea autorităților, constată Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor în ultimul său raport privind impunitatea pentru crime împotriva jurnaliștilor, anul 2020.

În raport se menționează că Indicele anual al impunității globale al CPJ, ce scoate în evidență țările în care jurnaliștii devin ținta ucigașilor, iar ultimii se plimbă în libertate, nu a suferit mari schimbări față de anul trecut. În continuare, state precum Somalia, Siria, Irak și Sudanul de Sud ocupă primele poziții în clasament din cauza războaielor care se poartă în aceste țări și a instabilității politice, care perpetuează la infinit ciclul violențelor și ilegalităților, scrie redactora-șefă a CPJ, Elana Beiser.

Totodată, în fiecare an, în indicele respectiv apar și țările care sunt considerate drept state stabile, în care grupurile criminale și politice, politicienii, oamenii de afaceri și alți actori puternici recurg la violențe pentru a-i reduce la tăcere pe jurnaliștii critici și cei care fac investigații. Potrivit CPJ, corupția, instituțiile slabe ale statului și lipsa voinței politice de a face investigații profunde sunt factorii care formează un grad înalt al impunității în aceste țări. Printre acestea se numără Pakistanul, Mexicul și Filipine.

Elana Beiser aduce exemplul Pakistanului în acest sens, unde în acest an, potrivit Comitetului, a avut loc un eveniment de ordin juridic ce a arătat că și cazurile de crimă despre care s-a crezut mult timp că au fost soluționate pot fi revizuite. Pe 2 aprilie, Curtea Supremă de Justiție din provincia pakistaneză Sindh a anulat deciziile de condamnare a patru bărbați acuzați de uciderea, în 2002, a reporterului Wall Street Journal Daniel Pearl. Înalta Curte a considerat că Ahmed Omar Saeed Sheikh, care anterior fusese condamnat la moarte, este vinovat doar pentru răpirea lui Pearl și i-a redus pedeapsa la șapte ani, pe care ultimul a executat-o deja. Familia Pearl și guvernul provincial Sindh au depus apel, iar potrivit informației din luna septembrie, cei patru bărbați erau încă închiși.

Potrivit comentariului directorului executiv al CPJ, Joel Simon, în Columbia Journalism Review, eliberarea acestor bărbați „ar putea lovi puternic în actul justiției, care ar transmite, de asemenea, un mesaj periculos militanților jihadiști din Pakistan și din întreaga lume, care sistematic persecută jurnaliștii, după 18 ani de când Pearl a fost ucis”.

Potrivit CPJ, Filipine și-a îmbunătățit un pic poziția, trecând de pe locul cinci pe locul șapte în clasament. Crimele împotriva jurnaliștilor continuă să aibă loc aici - cel puțin doi jurnaliști filipinezi au fost uciși pentru activitatea lor în 2020.

Mexicul, considerată cea mai periculoasă țară pentru jurnaliștii din emisfera occidentală, a trecut pe locul șase în clasamentul privind impunitatea, iar anul trecut a ocupat poziția șapte. Numărul crimelor neelucidate în Mexic este de 26 în ultimii zece ani. Doar în 2020, în această țară au fost uciși patru jurnaliști

Printre alte cazuri de rezonanță, menționate în raport, se numără și decizia Curții de Apel din Belgrad, din luna septembrie, care a anunțat că a anulat deciziile de condamnare a patru foști ofițeri de securitate de stat sârbi implicați în uciderea jurnalistului Slavko Ćuruvija în 1999.

Și în Slovacia, o instanță penală a achitat un om de afaceri suspectat că ar fi organizat uciderea jurnalistului de investigație Ján Kuciak și a logodnicei sale, în 2018.

Timp de 10 ani, 277 de jurnaliști au fost uciși pentru munca lor din întreaga lume, iar în 83% din aceste cazuri, niciun vinovat nu a fost tras la răspundere penală. Anul trecut, CPJ a înregistrat impunitate completă în 86% din cazuri. Totuși, experții CPJ constată că rata „impunității complete” a scăzut în ultimii ani.

Indicele global al impunității calculează raportul dintre numărul crimelor împotriva jurnaliștilor și numărul locuitorilor statului. Pentru acest index, CPJ a examinat crimele împotriva jurnaliștilor care au avut loc între 1 septembrie 2010 și 31 august 2020 și care rămân nerezolvate până în prezent. Indicele cuprinde doar țările cu cinci sau mai multe astfel de cazuri neelucidate.

Sursa Foto: CPJ