Вы здесь

Myanmar a eliberat un reporter al Associated Press, după câteva săptămâni de detenție

26 марта 2021
442 просмотра
Thein Zaw, reporter al Associated Press, a fost eliberat de autoritățile din Myanmar din detenție, după trei săptămâni petrecute în spatele gratiilor. La momentul arestării sale, Zaw se ocupa de protestele ce au urmat puciului de pe 1 februarie. El fusese acuzat de încălcarea unei legi de ordine publică, care prevede o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, scrie mediastandard.ro cu referire la CNN.

Acesta a confirmat pentru AP că, după audieri, toate acuzațiile ce îi erau aduse au fost revocate. Motivul ar fi fost că acesta își făcea meseria.

„Aștept cu nerăbdare să-mi întâlnesc membrii familiei. Îmi pare rău pentru unii colegi care sunt încă în închisoare”, a spus jurnalistul agenției de știri.

Vicepreședintele departamentului de știri internaționale al AP  Ian Phillips spune că bucuria eliberării reporterului este umbrită de situația dificilă prin care trec mulți alți jurnaliști, aflați în detenție în Myanmar.

Sursa foto: CNN