Вы здесь

Belarus: Editorul-șef al publicației Hrodna.life a fost reținut, fiind suspectat de extremism

31 мая 2021
650 просмотров
Redactorul-șef al portalului informațional Hrodna.life, din Belarus, a fost reținut pe 30 iunie, iar reședința sa a fost perchiziționată, scrie mediafax.ro.

Potrivit sursei, Alexei Șota este acuzat de colaborare cu cel mai popular portal informativ din țară, Tut.by, pe care autoritățile l-au închis luna aceasta, după arestarea a 15 angajați. S-a întâmplat în mijlocul unei represiuni împotriva jurnaliștilor independenți și a opozanților președintelui Alexandr Lukașenko, precizează sursa. 

Alexei Șota este suspectat de extremism, fapt ce presupune pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani. Publicația al cărei editor-șef este Șota se concentrează pe al cincilea oraș ca mărime din Belarus, Grodno, și era critic cu puterea actuală de la Minsk.

Represiunile din Belarus s-au intensificat acum o săptămână, când a fost arestat jurnalistul disident Roman Protasevici și iubita lui, în timp ce se aflau la bordul unui zbor comercial ce a fost deviat către aeroportul din Minsk, din cauza unei presupuse amenințări cu bombă. Zborul a survolat Belarus în drum spre Vilnius, Lituania, aeronava decolând din Atena, Grecia.

Incidentul a stârnit reacții în Occident și solicitări publice de eliberare a lui Protasevici. Uniunea Europeană a interzis zborurile din Belarus. Protasevici este acuzat de organizarea revoltelor, acuzație ce presupune până la 15 ani de închisoare. În prezent, Protasevici se află în detenție.

Alexei Șota, redactorul-șef al Hrodna.life. Sursa foto: Irina Novik