Вы здесь

Training pentru tinerii jurnalişti – „Standarde şi tehnici de realizare a articolelor multimedia”

03 июня 2014
3255 просмотров

Programul Consiliului Europei „Măsuri de consolidare a încrederii între malurile râului Nistru”, cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, anunţă un concurs de selectare a participanţilor pentru trainingul „Standarde şi tehnici de realizare a articolelor multimedia”.

La concurs se pot înscrie studenţii şi proaspeţii absolvenţi ai facultăţilor de jurnalism de pe ambele maluri ale râului Nistru.

Cursanţii vor fi instruiţi de experţi din Cehia și Slovacia. Trainingul va fi ţinut în limba engleză, fiind asigurată traducerea sincronă în limbile română şi rusă.

Subiectele principale incluse în agenda cursului: crearea şi administrarea de mini site-uri pentru proiecte web; tehnici de realizare şi editare a fotografiilor pentru web; tehnici de intervievare şi editare audio; tehnici de realizare a slideshow-urilor, inclusiv a slideshow-urilor audio pentru articolele multimedia etc.

Trainingul se va desfăşura în perioada 19-22 iunie 2014, la Vadul-lui-Vodă.

Toate costurile aferente participării la training sunt acoperite de Consiliul Europei.

Criterii de selectare:

  • student sau proaspăt absolvent al facultăţii / școlii de jurnalism;
  • motivare personală.
  • (Experienţa minimă practică în jurnalism va constitui un avantaj.)

Persoanele interesate vor transmite prin poşta electronică (e-mailDumitru.LAZUR@coe.int) un dosar care va conţine:

  • un Curriculum Vitae actualizat;
  • scrisoare de motivare.

Data limită de prezentare a dosarelor - 5 iunie 2014.

Persoană de contact:
Dumitru LAZUR
Coordonator de proiect
Email: Dumitru.LAZUR@coe.int 
Tel.:   022 888-919

Sursa: http://www.civic.md
Sursa foto: http://www.talkinbusiness.net